Economist de profesie, om luminat şi cultivat, Gheorghe Cîrstoiu este un poet şi un prozator de excepţie care complineşte cu succes agora literară a Gorjului. De curând am avut onoarea să citesc două cărţi ale sale, foarte bine realizate: Rămăşagul şi alte povestiri (proză) şi Meditaţii în amurg (poezie).
Mă voi rezuma a face unele aprecieri asupra cărţii sale de versuri, Meditaţii în amurg. Nu mă voi hazarda să-i fac vreo încadrare generaţionistă, însă cred în originalitatea stilului său. Spun acest lucru pentru că autorul, departe de a se infatua pe poziţii de poet, are o activitate literară susţinută în revistele literare. Versurile sale au propria reflexie, propria atingere asupra cititorilor. Poet original şi autentic, Gh. Cîrstoiu se impune prin lirismul versurilor sale şi prin mirificul poesisului său care provine din contemplarea lumii înconjurătoare: „În oraşul care mă ştia de june/ ploile erau de vară,/ zilele mai mult nebune,/ mă scoteau afară,/ pe străzi fără număr şi gen,/ cu tei multiplicând miresme,/ eu cel fără seamăn,/ cu inima nicicând să se resemne.” (În oraşul…)
Încă de la începutul acestei cărţi autorul se raportează la existenţa sa în această lume, aşa cum se poate observa în poema Autenticitate, şi ne prezintă lumea prin modalitatea proprie a cunoaşterii filosofice, utilizând mijloace poetice specifice: „Ajunsesem să cred că sunt norocos,/ mă născusem la jumătatea unui veac/ şi trecusem binişor în următorul/ chiar dacă nu eram sigur/ că vom îmbătrâni împreună”
Domnul Gheorghe Cîrstoiu meditează profund asupra vieţii şi îi place să trăiască clipele meditaţiilor sale cu o privire atentă asupra marilor probleme ale vieţii (Meditaţie intimă, Carpe diem, Noaptea de nelinişte, Selecţia ş.a.) şi la fel ca Aristotel admite existenţa lui Dumnezeu care prin perfecţiunea sa induce o mişcare asupra oamenilor şi a lucrurilor într-un univers iniţial haotic: „Să nu moară Seneca/ Dumnezeu/ ar fi ştirbit toate lamele,/ să nu-şi taie venele filosofia” (Seneca) sau: „Alb, alb imaculat,/ Prin lume voi fi colindat,/ Descoperit în crezul meu,/ Mai jos de Dumnezeu” (Alb)
Creaţia domnului Gh. Cîrstoiu reflectă ineluctabila legătură pe care poetul o are cu lumea în care există precum şi relaţia creatorului cu această lume. „Mi-am zis că pot aluneca în nopţi/ albe, învolburate în poezie,/ cu muza zâmbitoare-n epoleţi/ şi văicătoare de ipohondrie.” (Semn)
Ca un magician al cuvintelor, autorul nostru reuşeşte să spună mult în cuvinte puţine, îşi trăieşte cu pasiune viaţa folosind tehnici asemănătoare celor din biologie sau medicină: „Dar inima-mi necarnală/ n-are mult şi se strânge,/ şi nu mai trimite sânge,/ devenise sentimentală.” (Carnagiu)
Trebuie să menţionăm că poeziile domnului Cîrstoiu sunt analize ale secţiunilor prin realitate interpretate desigur în registrul poetic al autorului. În ceea ce priveşte tematica, se poate afirma că aceasta acoperă tot evantaiul de preocupări al poetului dintotdeauna. „Şi mai târziu, de undeva din spate,/ se băga în seamă a mea singurătate,/ dispusă chiar să dea o sindrofie/ unde se mănâncă raţă şi filozofie.” (Praf în ochi)
Creaţiile filosofice sau cu tentă filosofică sunt meditaţii asupra condiţiei omului cu acces la eternitate prin ceea ce reuşeşte să facă: „Suflete dăltuite privesc spre cer,/ să le cheme cineva să cineze./ Îngerul s-a retras, adânc, în eter,/ de frică să nu se contamineze.” (Mâinile)
Prin alipirea tuturor secţiunilor din creaţiile sale, registrul poetic al autorului Cîrstoiu ne oferă o imagine a realităţii umane văzută prin puterea de mărire a microscopului electronic în toate detaliile sale. Consider că poetul Gheorghe Cîrstoiu este totuna cu poezia sa şi îşi găseşte locul binemeritat în panoplia literaturii gorjene. Închei aceste considerente cu versurile sale din poezia Salvat:
„Duc în spate înfipte săgeţi
stigmate – blânde peceţi,
trimise de îngeri lăsate pe piele
săruturi arzânde de stele,
mă va salva în crepuscul
posomorâtul toamnei nucul,
nuc arămiu cu ziua încă-n ramuri
şi vânt de-l îngână-n răstimpuri…”
Mircea Tutunaru
