Alexandra Florina Mănescu mi-a fost studentă şi masterandă. Am consiliat-o pe parcursul elaborării primei cărţi, cea de debut, „Exerciţiu anamnezic: Virgil Ierunca”.
Publicând-o la Editura „Academica Brâncuşi”, i-am fost editor desemnat. Referente ştiinţifice i-au fost doamnele Gretuţa Mihaela Ştefănescu şi Luminiţa Dima, amândouă cu doctorat în ştiinţe umaniste.
Menținându-se pe aliniamentul „Aproape totul despre Virgil Ierunca”, iat-o acum şi pe tenacea cercetătoare, ea însăşi, cu o teză de doctorat susţinută cu succes la coordonatorul de temut Nicolae Manolescu. Să-i citez acestuia câteva propoziţii dintr-o apreciere de pe coperta patru: „Bibliografia nu are nimic hagiografic…. Teza ei este un monument de acribie. Şi, Dumnezeu al criticii literare, înspăimântător de minuţioasă! Fie şi numai întinderea bibliografiei critice îi probează seriozitatea ştiinţifică. Rareori am coordonat o teză de doctorat atât de temeinică şi de exhaustivă”.
Cu o asemenea recomandare şi la editura Cartea Românească de tradiție tipărită, monografia dedicată lui Virgil Ierunca (pe care autoarea n-a binevoit să mi-o împrumute, deşi i-am sugerat telefonic acest serviciu – n.m.) pare să impună un nou nume în galeria literaților de sorginte târgujiană.
Dovedind o seriozitate de bun augur pentru un viitor destin literar într-un domeniu din ce în ce mai sărac în asemenea întreprinderi, Alexandra Florina Mănescu convinge, vocea-i izbutind să se impună, într-o aglomerare de titluri de „doctor în vreo disciplină/ ştiinţă” pe bandă rulantă, cu o autoritate din start greu de contestat.
Cum ea însăşi precizează într-o „Introducere” destul de limpezită şi de-o manieră altminteri onestă, deşi Virgil Ierunca a avut o operă restrânsă, el s-a impus în faţa oricărui intelectual autentic, mai degrabă ca un homme de lettres şi ca un făuritor de istorie şi de literatură a altora. „Opera îi seamănă personalității – citez. Ea este altfel, este distinctă şi distinsă, deschide un canon, uimeşte, irită, bucură, educă, provoacă tensiune, dezbateri, propune soluţii şi anamneze, este pentru ceilalţi înainte de a fi pentru sine!” (Mănescu, 2021, p.7).
Având doar timpul clipei, Virgil Ierunca s-a dăruit, sacrificând ficționalul, în favoarea urgenţelor. Realizându-i primul studiu monografic, târgujianca noastră, cu o exemplară abnegaţie şi cu un comportament de invidiat, a înclinat lancea totuşi în favoarea prezentării vieţii şi în defavoarea operei. N-a irosit orele de căutare prin tot felul de arhive şi fonduri, recuperând şi reconfigurând informaţii disparate într-o structură coerentă, omogenă şi elocventă.
Şi tot în „Introducere”, proaspăta profesor-doctor în filologie, şcolită liceal şi universitar la Târgu-Jiu, Alexandra Florina Mănescu le mulţumeşte şi altor eminente personalităţi, precum Vasile Popovici, Ion Simuţ, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir, Eugen Negrici, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie.
Astfel, descrierea masivei cărţi poate să înceapă prin numărarea capitolelor (cinci): I. Virgil Ierunca – Tablou bibliografic; II. Virgil Ierunca în memoria arhivelor; III. Virgil Ierunca în amintirile prietenilor; IV. Jurnal în oglindă; V. Virgil Ierunca în alte imagini. Volumul (de 511 pagini) este prevăzut cu strict necesarele anexe şi încheiat cu o bibliografie impresionantă.
Lipsa de orice preget în derularea imensului efort de anchete pe teren, de chestionare de conspectare a atâtor lucrări, de transcrierea atâtor emisiuni la Radio Europa Liberă etc., mărturisesc cinstit, e de o incredibilă tenacitate, de o teribilă voinţă de a se confrunta cu orice obstacol, cu exigenţă, imperiozitate metodologică, diferenţă strategică etc.
Încercând să-i definesc stilul, voi considera din start că o asemenea aventură spirituală politică şi exegetică nu poate fi lecturată în grabă şi nici nu trebuie ignorată dacă vrei să reevaluezi în contextul literaturii române de azi şi literatura diasporei cumva prea mult timp ignorată de literatura română din timpul regimului totalitar comunist.
Capitolul V salvează de anonimat scrisori, fotografii, anexe, facsimile, dactilograme, traduceri ş.a.m.d. Rostul acestora e strict informaţional, însă aura lor e deja de legendaritate noologică/ noocratică.
Post Scriptum: În România literară (nr.45) 29 octombrie 2021, anul LIII, p.12, criticul literar Vasile Spiridon comentează volumul tot ca şi mine: în termeni elogioși, însă motivându-şi sobru exegeza. El consideră, inevitabil cu ironia-i care nu lipsește niciodată în textele sale, că scriind monografia „Aproape totul despre Virgil Ierunca” (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2021, 511p.), Alexandra Florina Mănescu s-a simţit contaminată de patos. Aprigul cronicar literar invocă, încă din titlu, „paradoxala neutralitate”. Deloc „ambalat” de „patosul autoarei”, crede că – citez – „cercetătoarea a realizat, cu seriozitate şi cu profesionalism, o remarcabilă lucrare despre, probabil, unul din cei mai urmăriţi reprezentanţi ai exilului nostru”. Abil cum îl ştiu, Vasile Spiridon citează, din lucrare, călinescian; reţine, de pildă, câteva trăsături ale lui Virgil Ierunca: menirea de a striga în pustiu, promotor al patrimoniului cultural românesc, franc şi incapabil de a înţelege literatura anchilozată din ţară, aliat al libertăţii, comportament derutant, veritabil spirit deschis; şi conchide – cu un bun simţ funciar – că – citez – „studiul […] este unul justificat, persuasiv, logic, documentar şi necesar […] oricine va scrie pe viitor despre el (Virgil Ierunca – n.m.) copiind cu superficialitate şi făcând abstracţie de cele descoperite de Alexandra Florina Mănescu va dovedi lipsa de seriozitate profesională şi de neracordare de stadiul actual al cercetării vieţii marelui exilat. Iar cartea „Aproape totul despre Virgil Ierunca” este o primă referinţă.”
Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie al Universității din Craiova, membru al Uniunii Scriitorilor din România
