Cronică de carte – „O furnică pe Golgota”, De GEORGE DRĂGHESCU

451

carte 2În editura „Grinta”, din Cluj-Napoca, a apărut încă o carte de versuri a poetului şi actorului George Drăghescu. Nici nu s-a uscat bine cerneala de la tipar şi cochetul volum mi-a parvenit. Am apreciat de la bun început eleganţa şi acurateţea execuţiei, dublate de o bogată ilustraţie (de o grafică) oportună şi inspirată.

Autorii schiţelor, generatoare de subtile imersiuni, în imaginarul simbolic al reprezentărilor transfigurate sintetic, au reuşit să se transpună ei înşişi într-o poetică a rostirii emoţionale şi esenţiale, pictural vorbind (Valer Neag, Florin Isuf, Angela Paşca, Ilina Schileru, Valentin Hoeflich, Ana-Maria Ionescu – Haidău, Grigore Haidău, Dragoş Murărescu).

De altfel, George Drăghescu este adeptul scrutărilor, fie în abisul unei memorii transcendente, fie în absolutul unor judecăţi a căror fineţe denotă simultan gust şi percepere a valorii.

Dar să intru în subiectul propriu-zis: odată urcată pe Golgota, furnica se desprinde de colectivitatea ei ostracizantă; îşi redobândeşte dreptul la identitate şi la libertatea propriei decizii; accede din profanu-i derizoriu, robotizant, în zona distinctă, separată, de-contextualizată, a muntelui sacru, acolo unde se află Centrul Lumii, iar comunicarea cu zeii devine posibilă, chiar şi pe calea jertfei, a sacrificiului de sine.

carte1Placheta „O furnică pe Golgota” propune cititorului, obligatoriu posesor al unei culturi sistematice, dar – de ce nu? – şi celui ingenuu dar capabil de trăiri superioare, pe de altă parte un ciclu de haiku-uri, iar pe de alta de antologice deja aforisme, a căror rezonanţă spirituală lasă urme în inima celui care, lecturând, se lasă, totodată, sedus de transparenţa metaforei, una deloc retorică, dimpotrivă consubstanţială ceremoniei poetice, de aleasă sensibilitate.

Poetul vehiculează, cu discreţie – trăsătura care-l defineşte – o meta-poetică la purtător. Dincolo de pachetul dorinţei triunghiulare (religie – folozofie – artă), dicţiunea lirică a autorului, tot mai sigur pe uneltele sale, nu se teme de a răscoli depozite ontice oarecum adormite. Acestea capătă relief şi, astfel, o nouă cosmogonie (una întoarsă, şi aici mă refer la micro-poemele de la pagina 6) se configurează în structurile cristaline în care noi înşine ne vom reflecta chipurile – citez – „aşezate pe ochelarii lui Dumnezeu”; fascinantă ipoteză hermeneutică, nu? În continuare însă „de imagine lui Dumnezeu răspund orbii”. V-am convins?

Căutaţi noua carte a lui George Drăghescu şi veţi avea solilocvii cathartice ori, dimpotrivă, ispitiri de neînfrânat.

Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here