Criză, în târgul auto al municipiului

531
targ autoCriza economică şi financiară pare să dea peste cap planurile comercianţilor din târgul auto din municipiul Târgu-Jiu. Asta pentru că vânzările au scăzut semnificativ, în ultimul timp, chiar daca mulţi dintre comercianţi au fost nevoiţi să lase destul de mult la preţuri. Deşi târgul devine populat cel mai adesea duminica, atunci când cumpărătorii ies din casă la plimbare, atenţia le este îndreptată mai mult către micii şi berea care se comercializează aici.

În aceste condiţii profitul cel mai mare îl încasează în târg doar comercianţii de produse alimentare.

Târgul auto al municipiului este deschis clienţilor doar, două zile pe săptămână, joia şi duminica. În cele două zile, comercianţii îşi expun marfa diversificat dar, din păcate, clienţii doar testează piaţa. În ultima vreme cam acest lucru s-a întâmplat deoarece vânzările au scăzut semnificativ faţă de anul precedent. Preţul autoturismelor second-hand a fost micşorat cu câteva procente, însă acest lucru nu i-a convins, mai deloc, pe clienţi să-şi achiziţioneze o maşină pe timp de criză. ,,Nu cumpăr, doar mă uit să văd cum sunt preţurile” a declarat unul dintre potenţialii cumpărători. „Testez piaţa. Nu sunt bani”, a explicat un altul. În târg este plin de gură cască.
Micii şi berea, mai cumpăraţi ca maşinile
Pentru că este criză, gorjenii ajung în târgul auto doar de dragul de a consuma mici şi bere. În aceste condiţii comercianţii de produse alimentare se bucură de un profit mai bun decât a celor care vând maşini. În fiecare zi de târg poliţiştii comunitari se ocupă de liniştea şi ordinea publică. Cum numărul cumpărătorilor s-a micşorat semnificativ siguranţa şi liniştea în târg este majoră. Joi în târgul auto erau doar 500 de autoturisme la vânzare iar numărul maşinilor parcate în exteriorul târgului nu depăşea 300. În târgul auto gorjenii mai pot să găsească şi electrocasnice dar şi piese pentru maşini.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.