Criză de personal, la Secţia Ortopedie – Traumatologie

339

Secţia Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se confruntă cu un deficit de personal destul de accentuat. Medicii fac inclusiv gărzi de la domiciliu pentru a putea face faţă solicitărilor şi a asigura o continuitate a activităţii.

Criza de personal din sistemul sanitar afectează toate unităţile sanitare. Totuşi, ea este mai acută pe anumite secţii, acolo unde activitatea este mult mai intensă, iar adresabilitatea se menţine la cote ridicate în toate perioadele anului. La nivelul Secţiei Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu este mare nevoie de deficit de personal.
„Nici jumătate din personalul care ne-ar trebui nu-l avem. Spre exemplu acum avem doar patru medici şi suntem nevoiţi să facem gărzi cu Urologia. De asemenea, facem şi gărzi de la domiciliu”, a explicat medicul Constantin Şişiroi, şeful Secţiei Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Medici puţini, pacienţi prea mulţi
Medicii ortopezi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt nevoiţi să facă faţă unui număr mare de pacienţi. Potrivit şefului acestei secţii, principalele cauze care stau la baza majorităţii internărilor sunt accidentele rutiere, cazurile de agresiune, dar şi accidentele de muncă. Spre exemplu, într-o singură zi au ajuns aici patru pacienţi care au fost implicaţi în accidente de muncă. La ora actuală, secţia este plină-ochi, toate cele 44 de paturi fiind ocupate. „Numărul de paturi a tot scăzut în ultimii ani şi am ajuns la 44 de la 76. Adresabilitatea este foarte mare, astfel că acum nu mai avem niciun pat liber. Sunt cazuri grave, care necesită internare. Operăm zilnic. Cei mai mulţi pacienţi sunt victime ale agresiunilor individuale, persoane implicate în accidente rutiere sau accidente de muncă; miercuri am avut patru cazuri de accidente de muncă”, a explicat medicul Constantin Şişiroi, şeful Secţiei Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here