Criza a îngroşat numărul pensionarilor din judeţul nostru

349

casa de pensii fainaStatisticile arată că de când a început criza în ţară a crescut şi numărul pensionarilor din Gorj. Astfel, judeţul nostru se clasează pe locul 28 în top, având 78.069 pensionari în trimestrul doi al anului 2011, cu 1.109 mai mult faţă de trimestrul III al anului 2008, când a început criza şi când aveam 76.960 de pensionari.

Trimestrul III al anului 2008 se consideră momentul când a început criza economică în România. De atunci şi până în trimestrul al doilea al anului 2011, când au fost centralizate ultimele date, s-a observat că numărul pensionarilor a crescut considerabil. În al treilea trimestru al anului 2008, Gorjul avea 76.960 pensionari, pentru ca în trimestrul doi al anului în curs, numărul acestora să ajungă la 78.069. Un avans de 1.109 de noi pensionari! Astfel, în topul evoluţiei numărului pensionarilor din fiecare judeţ de la începutul crizei clasează judeţul nostru pe locul 28. La ora actuală, judeţul nostru ocupă locul 28 în privinţa ponderii numărului de pensionari raportat la numărul total al populaţiei. Astfel, pensionarii gorjeni reprezintă 20,9% din totalul populaţiei. În schimb, în topul judeţelor, după valoarea pensiei medii lunare, Gorjul ocupă locul 10, cu suma 750 lei/lună, cu precizarea că acest calcul a fost realizat în ultimul trimestru al anului trecut.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here