Critici peremiste, la adresa parlamentarilor puterii

379

Picture 125Peremiştii gorjeni au criticat ieri felul în care deputaţii PD-L din judeţul nostru au refuzat să voteze moţiunea de cenzură, iniţiată de PSD, ce putea stopa tăierea salariilor şi a pensiilor.

Blamat a fost în acest caz, în special, deputatul Cosmin Popescu, care a fost numit de prim-vicepreşedintele PRM Gorj drept ,,necuvântător”, asta deoarece a luat cuvântul doar de două ori, într-un an şi jumătate, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Peremiştii gorjeni şi-au dorit ca moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi PC să treacă, săptămâna trecută, gestul parlamentarilor care nu au stopat tăierea pensiilor şi salariilor fiind criticat de liderii filialei PRM de la Târgu-Jiu.

“Noi cei din conducerea PRM Gorj, dar şi cei de la nivel central, suntem dezamăgiţi de modul în care a fost tratată această moţiune de cenzură. Dumneavoastră aţi văzut cum s-a votat în Parlament cu piramidon, cu gumă de mestecat, cu monede şi aşa mai departe. Atât de serioşi au fost parlamentarii”, a declarat ieri liderul PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete.

Parlamentarii PD-L, închişi în casă

Prim-vicepreşedintele PRM Gorj s-a arătat critic, în special, cu parlamentarii “portocalii”, din judeţul nostru care, fie nu au votat moţiunea de cenzură fie au lipsit de la vot.

Criticile i-au fost adresate atât parlamentarilor PD-L, Cosmin Popescu, Constantin Severus Militaru şi Ion Ruşeţ, cât şi deputatului independent Dan Ilie Morega care a absentat de la vot.

“Eu nu ştiu cum pot parlamentarii de Gorj ai PD-L să mai iasă în stradă. Eu cred că ei nu au mamă, nu au tată, nu au părinţi, nu au fraţi. Probabil, toţi cei de PD-L sunt înstăriţi şi nu îi interesează dacă li se taie sau nu din salarii şi pensii. Eu cred că ei ar fi trebui să meargă în teritoriu să le explice oamenilor, care i-au votat, de ce au făcut acest lucru”, a completat premistul gorjean.

Cosmin Popescu, deputatul “necuvântător”

Prim-vicepreşedintele PRM Gorj a avut să îi reproşeze, în special, lui Cosmin Popescu refuzul de a vota moţiunea de cenzură, acesta criticând dur şi intenţia pedelistului de a mai vrea să rămână la cârma PD-L Gorj, după ce acum câteva luni şi-a dat demisia din această funcţie. Bucălăete l-a numit pe Popescu drept ,,necuvântător” deoarece a luat cuvântul doar de două ori în Camera Deputaţilor, odată acesta depunându-şi jurământul.

A. Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here