Criteriile CEO de concediere, încălcate! Sunt daţi afară ,,angajaţii fără spate”

8893

Președintele FNME, Dumitru Pîrvulescu, va face plângeri penale în numele salariaților pe care îi reprezintă, în cazul listelor de concediere la care se lucrează în aceste zile. În foarte multe situații, cei care nu au ,,spate” politic, sindical sau dacă nu au pile la directori, ajung în lista de disponibilizare.

Cloacă la Turceni
Dumitru Pîrvulescu: ,,E o presiune totală pe oamenii mei, pe membrii mei de sindicat de la Turceni. Am deja patru oameni care au trecut prin asta, au plecat de la mine, din Sindicatul Liber Oltenia. Vin în continuare sesizări şi ce se întâmplă la Turceni ţine deja de penal. Oamenilor li se spune că dacă nu trec la sindicatul lui Eugen Iovan, vor fi trecuţi în lista de disponibilizare. O să le fac plângere penală pentru că la Turceni e o cloacă formată din administrația şi sindicatele de acolo”, a spus acesta.
Probleme legate de întocmirea listelor de concediere sunt şi în alte sucursale ale CEO, fiind vânaţi oamenii care deranjează. În cazul de la Turceni, sindicatul este condus de Eugen Iovan, ,,pensionar de lux” după cum l-a numit Dumitru Pîrvulescu.

Criterii
În această perioadă au apărut sesizări cu privire la faptul că cei trecuţi în listele de concediere nu îndeplinesc criteriile pentru a fi disponibilizaţi. Acestea au fost cuprinse într-un act adiţional la CCM şi se referă mai ales la angajaţii aflaţi în prag de pensionare. Angajaţii care vor fi disponibilizaţi în acest an trebuie să aibă condițiile de pensionare, de la 1 iulie până la 1 aprilie 2022. De asemenea, vor fi daţi afară angajaţii care au primit calificative de ,,nesatisfăcător” sau cei care refuză un alt post în unităţile şi sucursalele CEO, în schimbul celui desființat.
,,Problemele cele mai mari sunt la TESA pentru că fiecare vine cu intervenţii. Acolo sunt problemele, cu locurile de muncă oferite după ce li se desființează posturile iniţiale. Dacă s-ar aproba proiectul pentru care noi protestăm zilnic de aproape trei luni, ar fi cea mai bună protecţie socială pentru cei care urmează să fie disponibilizați. De asta este important ca proiectul să fie votat înainte de 1 iulie când începe restructurarea. În schimb, ce face administrația? Ei fac o restructurare haotică, dau oameni afară care nu întrunesc condițiile, criteriile de concediere”, a declarat vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. Listele sunt facute de personalul de la resurse umane si dupa ce le analizeaza Trofin Valentina cine pleaca si cine ramane si pe cine pune in locul celor ce raman, le prezinta directorului si sindicatului pentru aprobare. Numai Mantog a trimis-o in productie sa vada cum se munceste

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here