Cristina Neagu şi-a prelungit contractul cu CSM: ,,Vreau Liga Campionilor”

950

Interul naţionalei, Cristina Neagu, a anunţat că şi-a prelungit contractul cu formaţia CSM Bucureşti. Handbalista în vârstă de 30 de ani va juca şi în sezonul următor pentru echipa din Capitală, iar obiectivul este câştigarea celui mai prestigios trofeu pus în joc: Liga Campionilor. De patru ori desemnată ,,Cea mai bună jucătoare a lumii” în 2010, 2015, 2016 şi 2018, Neagu va încasa 18.000 mii de euro pe lună. Într-un mesaj pe facebook, handbalista s-a declarat deranjată de ,,dezbaterile” privind salariul pe care îl primeşte la clubul finanţat de Primăria Bucureşti, dar a spus că a ales cu inima să rămână în ţară.,,Am semnat prelungirea contractului cu CSM București pe încă un sezon. A fost o perioadă grea, în care am stat deoparte și m-a întristat să văd cum se tot discută doar despre salariul meu și mai puțin despre performanța unică pe care am reușit-o în handbalul mondial. Oameni care și-au dat cu părerea despre ce și cât merit, neavând idee ce înseamnă sportul de performanță, câtă muncă și câte sacrificii trebuie să faci pentru a ajunge în vârf și mai ales pentru a te menține acolo. Am decis să rămân pentru că iubesc să joc în țara în care m-am născut, în fața suporterilor români, și pentru că îmi doresc să îmi îndeplinesc visul, acela de a câştiga Liga Campionilor cu o echipă din România! A fost un sezon foarte greu, dar ne vom întoarce la anul și mai puternice!”, a scris Cristina pe Facebook.Neagu are în palmares un singur trofeu al Ligii Campionilor – câștigat în 2015, când evolua la Buducnost Podgorica. Liderul naţionalei României este pe ultima sută de metri a recuperării după operația suferită la genunchiul drept. Handbalista va reveni pe parchet în această vară după accidentarea suferită la Campionatul European din iarna trecută.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here