Cristian George Brebenel a debutat ciudat în 1998 la Editura Crater cu un „eseu de ontologie completat cu o sumară schiţă cosmologică”. În tratatul respectiv filosoful apelează la hermeneutică, metafizică, ontologie şi religie. Se referă la structura lumii create, la Legi şi la Determinism şi enunţă consideraţii proprii despre absolut şi relativ privitor la spaţiu, timp, mişcare şi energie. Apoi insistă asupra existenţei lumilor paralele, dar şi asupra Autonomiei Liberului Arbitru.
De fapt „Despre Fiinţă. Fiinţa şi Fiinţele” este o proză de încercare, o rampă de lansare spre mega-romanul „Guvernământul general al Genezei” care se constituie – după cum autorul însuşi precizează – într-un „Prea îndelung tratat de panică şi patetism exorcizat benign sub forma de roman”. Romanul a apărut la Editura Cartea Românească, în 2003, în exact 660 de pagini fiind mai precis o mascată trilogie în genul „Eşecului cartofilor cruzi” a lui Lazăr Popescu. În sensul în care romanul-frescă se complică pe un plan psihologic şi psihanalitic ca să plătească tribut şi romanului de tip latinoamerican unde satira politică denunţă puterea, dictatura şi distopia ca eşec al iniţialei utopii visate de un personaj sau altul. Vă invit să-i acordaţi răgazul lecturării căci se merită, vă garantez. R.I.F.-ul (adică realul, invenţia, fantasticul) produc o operă coerentă şi performantă doric, ionic şi corintic într-un fabulos întreg ficţional, cultural şi arhitextual.
A urmat ca poetul să-şi ia şi el revanşa în faţa liricii care-i gâlgâia în sânge. „Paşaport pentru zile de ceremonie” reprezintă un ambiţios proiect de aruncare în aer a convenţiilor modernităţii târzii. Volumul a apărut la Editura Gramar, în 2012, supervizată de Robert Şerban. Şi această carte este tot triadică întrucât este alcătuită din trei cicluri: Tenebrius, Carne pe carne, Vitrina cu umbre. Poetul se vrea în secret un alegoric sartrian sau un apologet al misterului şi al „lecţiei neantului”. Are obsesia confesiunii şi nostalgizează „transplantul de extaz” în „Trupul – Carne şi Semn”. Este preocupat de „metafizica existenţei în doi” şi de comunicarea dinamică a erosului ori de invocare a Zeului Pământ ori a geniului clasic al iubirii. Dar cea mai bună ipostază în care ni se înfăţişează Cristian George Brebenel este cea de povestitor. „Mărturisirea şi alte povestiri” a apărut, în 2019, la Editura Junimea şi conţine 12 proze scurte, una mai interesantă decât cealaltă.
Alegoria, parabola, ispita fantasticului, a transspiritualului, dozarea realului şi imaginarului, a verosimilului şi a contrazicerii orizontului de aşteptare concură separat şi dimpreună la obţinerea suspansului care recomandă de la sine povestea-ca-atare. Ar fi putut afirma E.M. Forster că o proză precum „Călăuza” e o poveste saintexpuéryană. Autorul recurge dezinvolt la meta-limbaj, metanarativ şi coelianism (vezi „Alchimistul”), dar fără să cadă în păcatul mimezei sterile.
Aş putea conchide rapid că locul nuvelelor lui Cristian George Brebenel e lângă modelul celor semnate de Aurel Antonie, Lazăr Popescu, Ionel Buşe şi Silviu Doinaş Popescu.
Sigur că povestirile brebeneliene sunt iniţiatice, provocatoare, rafinate stilistic, aristocratice şi cumva plenipotenţiare, sub auspicii, cred eu, favorabile, pentru destinul său de literat savant şi „autodidact”, şi motivat estetic şi axiologic, într-o expresivitate reiterativă a unor glorioase tradiţii, transcontinentale.
Povestind, Cristian George Brebenel este adeptul discontinuităţii într-o omniprezenţă a darului expresivităţii unei limbi: a minţii într-un cerc dezvoltator de metabiografii, într-un câmp referenţial care reclamă jocul împreună al textului şi cititului, şi care constă în producerea de consistenţă ca bază a implicării în textul-eveniment.
Ion Popescu-Brădiceni
