Intermediarul donaţiei pe care „Kliniken Helfen” o face la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu este Cristi Tudor. Născut în Târgu-Jiu, şcolit în Craiova, întors în Târgu-Jiu în anul 2000, Cristi nu uită să fie, înainte de orice, om. Tocmai de aceea, când a avut posibilitatea de a-şi ajuta semenii, nu a ezitat s-o facă. La fel s-a întâmplat şi acum, reuşind să atragă o valoroasă donaţie pentru SJU Târgu-Jiu şi se pare că acesta este doar începutul.
Reporter: Sunteţi persoana care a intermediat donaţia pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Cum aţi reuşit această performanţă?
Cristi Tudor: Totul a pornit din iarna anului trecut, când Asociaţia „Masa Rotundă” a venit cu un convoi umanitar ce a constat în cadouri pentru copiii de la sate. Am discutat atunci cu reprezentanţii asociaţiei ca în această iarnă să vină şi la Târgu-Jiu.
În luna aprilie am fost contactat de către Asociaţia „Kliniken Helfen” dacă suntem interesaţi de un transport de echipamente şi materiale sanitare. Aşa a început totul. Trebuie să le mulţumim pentru sprijinul acordat şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care ne-a scutit de taxele de drum pentru convoiul umanitar. De asemenea, mulţumiri şi domnului Luigi Brânduşescu din Severin, de la care, practic, a plecat totul.
Rep.: De ce tocmai Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi nu alt spital?
C.T.: Am ales Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu pentru că acest spital are mare nevoie de ajutor şi este spitalul central, care teoretic trebuie să fie cel mai bine utilat. Un alt motiv este noul manager Tibi Tătaru, care este şi prietenul meu şi care chiar vrea să facă din acest spital o unitate de elită în zona Olteniei.
Rep.: Când ajunge aici transportul şi ce conţine?
C.T.: Transportul va ajunge pe data de 7 august 2014. Vestea bună este că nu vor fi două tiruri, cum s-a ştiut iniţial, ci vor fi trei; vineri seara am fost informat că s-a reuşit încărcarea celui de-al treilea tir.
Acestea conţin echipamente şi materiale sanitare, spre exemplu: paturi, scaune rulante, lămpi de chirurgie. S-a încercat şi aducerea unui aparat de raze, dar transportul acestuia implica nişte autorizaţii speciale, dar vom cere sprijinul domnului prefect Alin Văcaru să putem aduce şi acest aparat.
Rep.: Cum au reacţionat reprezentanţii spitalului când i-aţi informat în legătură cu donaţia?
C.T.: Prima dată au fost puţin neîncrezători, când au văzut că au primit adresa cu echipamentele disponibile au înţeles că totul este serios şi ne-au acordat tot sprijinul.
Rep.: Din informaţiile pe care le aveţi, vor mai urma şi alte donaţii? Dacă da, cand şi în ce vor consta?
C.T.: Sigur că da, acesta este doar începutul. În iarnă avem deja alocate 3.000 de cadouri care vor ajunge la copiii ai căror părinţi nu îşi permit să le ofere o bucurie de sărbători.
Rep.: Luaţi în calcul să-i orientaţi pe nemţi şi spre alte unităţi spitaliceşti din Gorj?
C.T.: Sigur, vom vizita Spitalul Dobriţa şi Spitalul Novaci să vedem cu ce putem ajuta şi acolo.
La Novaci va trebui să ne mişcăm repede pentru că acest spital deserveşte şi Rânca şi, din discuţiile cu managerul Emil Grigore, am înţeles că este nevoie urgentă de un defibrilator şi de un EKG, dar, în acelaşi timp, vreau să cred că novăcenii se vor mobiliza şi vor pune ei mână de la mână pentru a le achiziţiona, ele fiind absolut necesare.
Rep.: Practic, dumneavoastră faceţi totul în scop umanitar, nu aveţi nimic de câştigat, exceptând recunoştinţa celor care se vor bucura de bunurile primite de la nemţi. Totuşi, ce v-a motivat să faceţi aceste eforturi?
C.T.: Mai multe persoane m-au întrebat ce câştig eu din această donaţie, le spun şi pe această cale nimic. Au fost persoane care mă şi „învăţau” cum să fac să trec printr-o asociaţie să iau nu ştiu ce impozit şi aşa mai departe am refuzat să ascult. Se pare că unii dintre noi au uitat să mai fie oameni.
Sunt oameni în Târgu-Jiu care au în buzunar bani mai mulţi decât valoarea acestei donaţi, dar mai bine cheltuie la terasă sau în cluburi decât să ajute un spital. Să nu uităm că la un moment dat de spitale toţi avem nevoie, chiar dacă nu vrem.
A consemnat Minodora Sucea
