Cristi Popescu crede că Pandurii va avea altă faţă în 2021

1597

Antrenorul secund al Pandurilor, Cristian Popescu, crede că formaţia gorjeană are un plus în ceea ce priveşte relaţiile de joc faţă de începutul campionatului. Oficialul gorjean a declarat că echipa a câştigat la capitolul omogenitate şi nu va mai repeta greşelile din prima parte a sezonului. Popescu a admis că Pandurii se va despărţi de jucătorii care nu au dat randament şi a explicat de ce echipa a avut rezultate slabe.
,,Noi am avut aşteptări mult mai mari de la anumiţi jucători. Au avut ocazia să-şi demonstreze valoarea, dar nu prea au făcut-o. Domnul Cojocaru a încercat să dea şanse la toată lumea. Nu cred că nu este vreun jucător care n-a evoluat. A încercat şi un rulaj la un moment dat, dar ne-am dat seama că nu e ok. Nu aveam omogenitate, relaţii de joc, şi a trebuit să ne schimbăm optica. Era ceva normal. Cu orice echipă, am jucat de la egal la egal. Nu ne-am băgat cu fundul în poartă, nu am făcut antijoc. Aceasta este filosofia noastră, asta încercăm să impunem. Este foarte greu în condiţiile noastre, dar încercăm să ducem echipa unde ne dorim. Acum, am creat o mică familie, jucătorii se cunosc mai bine. Cred că acestea sunt lucrurile care ne-au lipsit ca să avem un joc bun şi rezultate bune. Să sperăm că lucrurile vor decurge aşa cum ne dorim. De aceea mergem la stadion, ca să facem o treabă bună”, a precizat Popescu.
Pandurii a plecat de astăzi la Timişoara, unde va susţine un stagiu de pregătire şi câteva meciuri de verificare.
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

  1. ori jucati fotbal competitiv, ori va dati la o parte si ne bazam doar pe Viitorul Pandurii? Din doua echipe,poate reusim sa avem una ca lumea si nu intelegem,de ce nu apelati la Craiova,sa ne imprumute niste jucatori pe care ar vrea sa-i vada jucand tot timpul competitional?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here