Cristea, de la CE Turceni, la un nou dosar penal, Ciurel la primul

495

Fostul director general de la fostul Complex Energetic Turceni, Dumitru Cristea, este urmărit penal de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un nou dosar în care are de dat explicații alături de fostul ministru al transporturilor, Dan Șova, casa de avocatură a politicianului derulând în urmă cu câțiva ani contracte de consultanță juridică. Anchetatorii spun că modul în care au fost încheiate și s-au derulat contractele cu pricina au fost ilegale, lucrurile stând cam la fel și la Complexul Energetic Rovinari, care, pe vremea lui Laurențiu Ciurel, a derulat asemenea contracte cu Șova, Ciurel fiind și el în situația de a avea probleme penale.

Dumitru Cristea este acuzat de comiterea a nu mai puțin de cinci infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, din care una în formă continuată. Procurorii DNA au comunicat ieri că fostul Complex Energetic Turceni a fost prejudiciat de fostul director general cu peste 71 de milioane de lei. Prejudiciul a fost înregistrat în urma încheierii în 23 iulie 2007 a unui contract de asistență juridică cu ”Șova și Asociații”, după care, ilegal, cele două părți au semnat un act adițional care le permitea avocaților lui Șova să reprezinte CE Turceni în litigii de drept comun, unitatea de stat fiind prejudiciată astfel cu peste 644.000 de lei. Iar aceasta nu este singura problemă pentru care Cristea trebuie să dea explicații în fața anchetatorilor.
Conform DNA, „în calitate de director general și ordonator de credite al CET, a încheiat în data de 1 noiembrie 2007, un act adițional (pentru reprezentarea în litigiul CET vs. Electrica), la contractul de asistență juridică din 23 iulie 2007, prin încălcarea dispozițiilor privind buna gestiune financiară, cu SCA „Șova și Asociații”, contract în urma căruia CET a fost prejudiciat cu suma de 1.142.400 lei corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA Șova și Asociații”. Un alt contract de asistență juridică a vizat litigiul dintre CET  și fosta SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, contractul fiind încheiat „prin încălcarea dispozițiilor privind buna gestiune financiară, contract în urma căruia CET a fost prejudiciat cu suma de 1.242.018 lei, corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA Șova și Asociații”.
De asemenea, „în calitate de director general al CET, în data de 18 februarie 2008, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație și prin nerespectarea dispozițiilor date în sarcina directorului general prin ordinul Ministerului Economiei și Comerțului, a încheiat cu ICM o tranzacție prin care CET se obliga să achite către ICM suma totală de 69.520.556 lei în termen de cinci ani, conduită infracțională în urma căreia CET a fost prejudiciat prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiții, proporțional cu sumele plătite nelegal în cuantum de 47.505.713,13 lei, lichidatorului judiciar”, spune DNA. O altă afacere ilegală a fostului director general a reprezentat-o încheierea în 27 noiembrie 2007, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație, cu reprezentanții Electrica, tranzacția relativă la obiectul unui litigiu comercial (CET vs. Electrica), tranzacție prin care CET a fost prejudiciat cu suma totală de 20.565.468,10 lei, reprezentând penalitățile de întârziere la plata energiei electrice la care s-a renunțat (20.222.761,10 lei) și jumătate din taxa de timbru achitată (342.707 lei), corelativ obținerii unui folos necuvenit de către Electrica în cuantum egal cu suma la care s-a renunțat, mai puțin jumătate din taxa de timbru (342.707 lei).

Managerul CEO, chemat la DNA
Procurorii DNA au dat ieri informații și despre posibilele ilegalități comise de Laurențiu Ciurel la fostul CE Rovinari, unde a fost director general, și acesta este acuzat de comiterea a trei infracțiuni de abuz în serviciu. Directorul Complexului Energetic Oltenia (CE), Dan Laurenţiu Ciurel, fost director al Complexului Energetic Rovinari, a fost astfel pus sub acuzare de procurorii DNA pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, în dosarul în care este urmărit penal şi Dan Şova.
Potrivit ordonanţei întocmită de procurorii DNA, în sarcina lui Dan Laurenţiu Ciurel s-a reţinut faptul că, în calitate de director la Direcţia Investiţii şi ulterior director general şi ordonator de credite al CE Rovinari, a încheiat cu SCA ,,Şova şi Asociaţi” în data de 21 martie 2007, un contract de asistenţă juridică, cu nr. 10319/21.03.2007, ce avea ca obiect consultanţă juridică pentru încheierea contractelor de finanţare şi execuţie a instalaţiilor de desulfurare aferente grupurilor energetice nr. 3 şi 6 Rovinari, ,,precum şi orice alte servicii de asistenta juridică solicitate de CE Rovinari în mai multe domenii”. Perioada contractuală a fost delimitată până la sfârşitul anului 2007, iar valoarea estimată a contractului a fost de 280.000 lei, fiind atribuit în urma unei selecţii de oferte, se arată în ordonanţa DNA prin care s-a dispus începerea urmăririi penale. Procurorii susţin că, acest contract de asistenţă juridică a fost modificat apoi cu trei acte adiţionale, prin care s-a suplimentat valoarea acordului cu 200.000 lei, 711.240 lei, respectiv 310.000 lei, prin încălcarea disp. art. 2, art. 23, art. 35 – 38 şi art. 56 din OUG 34/2006 şi art. 5 din OG 119/1999 în legătură cu buna gestiune financiară, contracte în urma cărora SCA “Şova şi Asociaţii” a reprezentat CE Rovinari în litigii de drept comun, străine serviciului de asistenţă juridică în cadrul proiectului de desulfurare în virtutea căruia au fost încheiate, conduită care a prejudiciat CE Rovinari cu suma de aproximativ un milion lei prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiţii, proporţional cu sumele plătite nelegal şi corelativ obţinerii de foloase necuvenite de către SCA ,,Şova şi Asociaţii”.
De asemenea, procurorii DNA îl mai acuză pe Dan Laurenţiu Ciurel că, în calitate de director general şi ordonator de credite al CE Rovinari, a încheiat în data de 14 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică nr. 165/14.02.2008 (cu privire la litigiul CE Rovinari vs. Societatea Comercială pentru Închiderea şi Conservarea Minelor SA – ICM), prin încălcarea dispoziţiilor art. 5 din OG 119/1999 privind buna gestiune financiară, cu SCA ‘Şova şi Asociaţii’, contract în urma căruia CE Rovinari a fost prejudiciat cu suma de 1.071.336 lei (din care 977.463,88 lei comision de succes), corelativ obţinerii unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către SCA ‘Şova şi Asociaţii’. În plus, Dan Laurenţiu Ciurel mai este acuzat că, în calitate de director general al CE Rovinari, în data de 19 februarie 2007, prin încălcarea dispoziţiilor art. 20 punctul B alin. 2 lit. g din anexa nr. 1 din HG 103/2004 în legătură cu atribuţiilor conferite de statul CE Rovinari, fără a avea mandat special din partea AGA sau Consiliului de Administraţie şi prin nerespectarea dispoziţiilor date în sarcina directorului general prin ordinul ministrului MEC nr. 481/24.08.2005 emis în aplicarea legii 243/2005, a încheiat cu ICM prin lichidator BNP Consult, tranzacţia privind obiectul dosarului nr. 12454/95/2007 al Tribunalului Gorj, tranzacţie prin care CER se obliga să achite către ICM suma totală de 82.139.822 lei în termen de cinci ani, “conduită infracţională în urma căreia CER a fost prejudiciat prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiţii, proporţional cu sumele plătite nelegal în cuantum de 82.139.822 lei, corelativ obţinerii unui folos necuvenit de către lichidatorul judiciar Rovigo SPRL în cuantum de 0,98 % din sumele plătite”. Casa de avocatură a lui Șova a avut contracte încheiate și la Rovinari și, cel mai probabil, modul de derulare a acestora a fost cam la fel ca la Turceni, DNA comunicând ieri că și fostul ministru Dan Șova este urmărit penal pentru comiterea  a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Conform DNA, „suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA „Șova și Asociații”, ca urmare a contractelor de asistență juridică încheiate cu cele două complexe energetice, Turceni și Rovinari, este estimată la valoarea de 3.455.754 lei”, Șova fiind audiat ieri de procurori, el declarându-se nevinovat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.