Crin Antonescu ameninţă pe faţă şi tranşant (I)

1377

Crin Antonescu şi-a scos la înaintare fumuriile, orgoliile şi rătăcirile venale, vanităţile şi închipuirile deşarte, ticăloşia şi interesele „strategice” pentru a arunca în van ori iluzoriu Uniunea Social Liberală.

Eram convins, am scris, chiar, că „Usl nu se rupe”. Eram sigur de asta pe baza unor raţionamente logice, care aveau drept temei şi premisă o cifră solidă: nu neapărat numărul celor care au votat parlamentarii USL, ci cei 7,4 milioane de compatrioţi care s-au pronunţat pentru debarcarea nesăbuitului latifundiar Traian Băsescu şi căderea regimului pe care acest circar mincinos şi batjocoritor îl cultivă zi de zi împreună cu camarila impostoare. Mai nutream speranţa că se vor organiza, neîntârziat alegeri prezidenţiale anticipate şi că va fi înscăunat Crin Antonescu ca preşedinte propus de USL, iar vaporeanul Băselu va fi vârât în lada de gunoi a tristei amintiri. Aşa ar fi fost dacă presiunile antiromâneşti internaţionale şi cei cinci subordonaţi din Curtea Constituţională n-ar fi măsluit votul electoratului. Şi, dacă, evident şi cu necesitate, USL ar fi funcţionat. Cred că la nivel teoretic şi socio-politic, nu era nimic fals şi injust într-un astfel de raţionament şi demers practic.
Dictată de ţâfne şi orgolii, vanităţi şi interese băsiste, USL a fost demolată, Crin Antonescu s-a strofocat din răsputeri pentru reuşita acestei idioţenii. De circa trei săptămâni preşedintele PNL agită ideea ruperii USL ceea ce a şi realizat. El a dat, nu o dată, ultimatumuri PSD, UNPR şi PC, detaliindu-şi meschina intenţie, repetând mereu ceva ce trebuie tâlcuit în profunzime. Spunea Crin Antonescu că, dacă Victor Ponta, ca preşedinte al PSD şi prim-ministru, nu accepta ţâfnele şi îmfumurările privitoare la remanierea şi modificarea structurii Guvernului propusă de PNL, atunci poate să fie sigur că va conduce un guvern „cârpit” şi „peticit” până în toamnă. Crin Antonescu, prezicător al viitorului, a zbierat teza că atunci, în toamnă, Victor Ponta va fi schimbat din postul de prim-ministru. Crin s-a trezit pe post de mama Omida! Afirmaţia lui Antonescu nu este o banală aroganţă, un simplu arţag, din moment ce este afirmaţia publică a preşedintelui PNL, preşedinte al Senatului, fost preşedinte al USL, fost candidat USL la preşedinţia României- aşadar, o persoană publică de mare plan, dar pueril şi distructiv în declaraţii şi acţiuni.
Aceste impardonabile şi nătângi zbateri, declaraţii şi strategice înfăptuiri, dospesc variante pentru înlocuirea lui Victor Ponta de la conducerea Guvernului cu un prim-ministru PNL. Cred că toată flecăreala şi mişcările „strategice” îl definesc pe Crin Antonescu drept un impostor care încearcă, prin înşelăciune, să treacă altcineva. Este pilduitoare, şi pentru Crin Antonescu, vrerea lui Samuil Micu: „Omul cel bun nu trebuie să înşele pe alţii când vorbeşte, nici alta în minte şi alta în gură să nu aibă”.
Şi, totuşi, ce vrea, încă, preşedintele PNL? Mai întâi, o moţiune de cenzură, care să ducă la căderea Guvernului Ponta, urmând ca marinarul Băse să nominalizeze un alt prim-ministru, eventual, pe „vestitul fizician” Klaus Johanis. Tatonări au fost. Crin Antonescu, cu guriţa lui, le-a spus românilor că a avut întâlniri, de informare, cu Zeus-Băse şi de care copreşedintele USL, Victor Ponta nu avea habar. Ştim, însă, că vaporeanul ce ocupă ilegitim jeţul de la Cotroceni, este un ins viclean, de aceea nu cred că va încredinţa noul guvern liberalilor. Crin Antonescu se culcă şi se trezeşte(atunci când se trezeşte!!) cu acest nesăbuit şi absurd gând. Crin Antonescu a anunţat şi termenul „până în toamnă”, adică până la alegerile prezidenţiale. (Va urma)
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe

8 COMENTARII

  1. Prin tot ce a facut Crin, a dat dovada de demnitate, curaj si loialitate fata de toti votantii USL.Crin Antonescu arata ca din 2015 putem avea un om pregatit la Cotroceni pentru a reprezenta institutiile statului.

  2. Campanie ,strangere semnaturi impotriva scumpirii accizei la benzina si motorin ,sunteti asteptati la sediul partidului Miscarea Populara Tg-Jiu din strada Victoriei din sediul coplexului Mestesugaresc din spatele magazinului Parangu etaj 1 camera 5,va asteptam

  3. Toata lumea il critica pe Crin Antonescu pentru demisia de la sefia Senatului, Zgonea declarand ca fiind o davada de lasitate.Dar este o dovada de respect fata de oamenii care au votat USL(adica impotriva regimului Basescu) nu UDMR care a facut parte din Guvernul lui Basescu.Ceea ce a facut Crin Antonescu a fost decent si corect fata de romanii care au votat USL.

  4. Atata timp cat scopul USL a fost detronarea lui Basescu, iar obiectivul nu a fost realizat dupa aproape doi ani de zile, constati ca Ponta face pact de coabitare, iti blocheaza toate initiativele si PSD te tine pe post de ridicator de mana, pai pentru ce sa mai stai in USL?

    bine a facut Antonescu ca si-a dat demisia… macar am vazut un politician cu respect de sine.

    Oricum, la ce nume se vehiculeaza pentru candidatura la presedentie din partea PSD, nu pot decat sa ma bucur! Tineti-o tot asa!

    Oameni, buni, cine ne conduce reflecta cine suntem! Eu imi doresc un presedinte despre care sa pot spune mandru ca e presedintele tarii mele!

    A disparut onoarea, a disparut cinstea, corectitudinea? Aproape, dar nu inca… vad o sclipire in Antonescu, eu inca sper!

  5. Crin Antonescu a dat dovada de demnitate si curaj dandu-si demisia din functia de presedinte al Senatului. Fata de oamenii care au votat USL pentru a inlatura regimul Basescu si nu pentru a ii pune pe Oprea si Hunor in functii, a dat dovada de loialitate. Acum Crin Antonescu dovedeste ca in 2015 vom avea un om pregatit sa reprezinte o institutie si cetatenii, si nicidecum sa reprezinte interesele meschine ale unui anumit partid.

  6. Crin Antonescu a dat dovada de deminitate , loialitate, curaj fata de oamenii care au vitat USL prin demisia sa din functia de presedinte al Senatului, pentru a inlatura regimul Basescu. Crin Antonescu dovedeste ca din 2015 putem avea la Cotroceni, un om pregatit sa reprezinte o institutie, nu sa urmareasca alte interese ale partidelor..

  7. Prin demisia din functia de Presedinte al Senatului Crin Antonescu a aratat mult curaj si demnitate fata de toti cei ce au votat cu USL. Scopul sau in USL a fost demisia lui Basescu, iar demisia nu si-a dot-o pentru altii precum Hunor sau Opera pe functii. Toate acestea arata ca in 2015 vom avea un om corect si intelept pentru a reprezenta institutia de presedinte al statului si nu om ce reprezinta doar interesele mechine ale unui partid

Dă-i un răspuns lui Ghita Pribeagu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here