Criminalul din „Elodia 2” nu scapă de pușcărie!

2191

Gorjeanul trimis în spatele gratiilor pentru aproape două decenii nu va scăpa prea curând de pedeapsa respectivă. La începutul anului, Dianu Felix le-a cerut magistraților gorjeni o revizuire a pedepsei dispuse împotriva sa pe considerentul că a achitat o parte din daunele morale la care a fost obligat. Gestul a fost însă apreciat ca prea mărunt în comparație cu gravitatea faptelor și, ca urmare, cererea acestuia a fost respinsă ca inadmisibilă. Dianu Felix are de executat 19 ani și jumătate de închisoare pentru că în 15 februarie 2010 l-ar fi omorât pe Daniel Nistor, cel mai bun prieten al său. Cazul a fost denumit „Elodia 2” pentru că anchetatorii nu au descoperit niciodată cadavrul victimei, dar au strâns totuși suficiente probe cu ajutorul cărora să obțină condamnarea inculpatului. Trupul lui Nistor nu a fost descoperit niciodată, în ciuda căutărilor făcute pe parcursul mai multor ani de către autoritățile judiciare. Criminalul și-ar fi ucis prietenul pentru a putea avea ulterior o relație cu soția acestuia.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.