Criminal la 16 ani

417

accident turburea 3Un minor în vârstă de numai 16 ani, care conducea o motocicletă, a accidentat mortal un bărbat şi, împreună cu cei doi pasageri pe care îi avea, a fugit de la locul accidentului. Oamenii legii i-au descoperit pe toţi trei şi i-au dus în faţa legii.

Iniţial, accidentul rutier pentrecut în Turburea şi care s-a soldat cu decesul unui bărbat de 69 de ani, din Târgu-Jiu, a fost anunţat cu autor necunoscut şi asta datorită faptului că imediat după ce evenimentul rutier a avut loc, toţi cei trei tineri de pe motocicletă au fugit. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică, victima era pieton, fiind acroşată de un autovehicul iniţial necunoscut. Extinzând cercetările, oamenii legii au avut surpriza să afle că autorul este un minor în vârstă de 16 ani, din Turburea. Acesta conducea o motocicletă neînmatriculată pe care se mai aflau doi prieteni ai săi, unul în vârstă tot de 16 ani iar celălalt de 18. Imediat după producerea accidentului toţi cei trei au dat bir cu fugiţii. Poliţiştii i-au reţinut pe cei trei tineri, timp de 24 de ore, ulterior prezentându-i în faţa instanţei. Primul dintre ei, cel care conducea motocicleta, a fost reţinut pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, conducerea unei motociclete neînmatriculată şi fără a poseda permis de conducere, iar ceilalţi doi pentru favorizarea infractorului.

Dorina C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here