Crețan a dezvăluit ce dorește primarul de Fărcășești în schimbul semnării acordului de mediu! – “Drăgoescu vrea angajarea a șase localnici la CE Oltenia”

661

Constantin Crețan, liderul Sindicatului Lignitul Oltenia, a anunțat că în schimbul unor angajări la CE Oltenia, conflictul legat de semnarea acordului de mediu pentru Termocentrala Rovinari se va stinge. Potrivit lui Crețan, primarul de Fărcășești, cel care refuză din martie să semneze acordul de principiu al comunităților legate de avizele de mediu pentru unitatea energetică din Rovinari, are o listă cu localnici pentru care cere angajarea acestora la CEO. Crețan susține că, după mai multe discuții, lista s-a redus la șase persoane, tineri din localitate, care ar putea fi angajați în societatea de stat, dacă administrația dorește ca problema care afectează SE Rovinari să dispară.

La o întâlnire, care a avut loc la jumătatea lunii martie la Primăria Rovinari, cu reprezentanții de la mediu și primăriile din zona termocentralei, s-a pus pe tapet acordul de principiu al comunităților privind avizele de mediu necesare pentru funcționarea colosului energetic din zonă. Cei prezenți au punctat pe necesitatea acordului de mediu pentru termocentrala din Rovinari, singurul care nu a fost de acord ca unitatea să mai beneficieze de actul necesar pentru funcționarea viitoare fiind edilul comunei Fărcășești. Constantin Drăgoescu a motivat atunci, în ședință, că locuitorii din Fărcășești sunt afectați de Termocentrala Rovinari, deși majoritatea respectivilor sunt salariați ai CE Oltenia. De asemenea, Primăria Fărcășești beneficiază de cel mai mare buget din județ urmare a impozitelor și taxelor plătite comunității de unitățile miniere și de termocentrala Rovinari.

Nu politic, ci social!
Refuzul primarului a fost considerat atunci unul politic, ca în prezent primarul să dea o conotație socială demersului său. ”Primarul Drăgoescu are o listă cu persoane din Fărcășești pe care îi vrea angajați în CEO, în schimbul acordului său pe problema termocentralei din Rovinari. I-am explicat însă că numărul solicitat este mare, astfel că lista s-a redus la șase persoane. Este vorba despre șase tineri care ar putea fi angajați în compania de stat, pe considerente sociale. I-am comunicat acest lucru directorului Sorin Boza și chiar i-am spus că părerea mea este favorabilă solicitării primarului din Fărcășești’’, a spus Constantin Crețan.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. Bravo , primare ! Cretan ar trebui sa taca ! De ce nu zice nimic de sustinutii politic , de pitipoance si amante , de sotii si lingai angajati in ultimii doi ani , oricum mult mai multi decat solicitarea primarului ? Si Cretan , care „suge” de la CEO impreuna cu familia , ar trebui sa bage capul in nisip !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here