Crescătorii de vaci de lapte sau carne beneficiază de o nouă subvenţie

119

Crescătorii de vaci de lapte, taurine de carne şi bivoliţe de lapte din zonele defavorizate pot depune la sediul Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj cererile pentru ajutorul specific, între 6 august şi 21 septembrie 2012, potrivit proiectului de hotărâre adoptat marţi de Guvern. Această categorie urmează să primească un ajutor bănesc din partea statului. Valoarea totală a acestui sprijin este de 30 de milioane de euro şi se acordă din fonduri comunitare, sub formă de plată anuală, până la data de 30 iunie a anului calendaristic următor solicitării.

Conform unei recente hotărâri de Guvern, plafonul maxim aprobat pentru acest sprijin este de 300 de euro/cap – pentru categoria taurine, din rase de carne şi metişii acestora, 250 de euro/cap – pentru categoria vaci de lapte, respectiv 187,5 euro/cap– pentru categoria bivoliţe de lapte. Valoarea ajutorului financiar se calculează anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ajutorul specific se acordă din fonduri comunitare, sub formă de plată anuală, până la data de 30 iunie a anului calendaristic următor solicitării. Perioada de depunere a cererilor este între 6 august şi 21 septembrie a anului pentru care se face solicitarea ajutorului financiar.

Verificări în teren
Cuantumul subvenţiei se calculează de către APIA Gorj, după finalizarea verificărilor pe teren, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile. “Beneficiarii sprijinului financiar trebuie să ştie următoarele lucruri: să fie deţinători de cotă de lapte, să deţină în exploataţie minim 2 capete bovine de lapte şi maximum 15, iar pentru specia bivoliţe de lapte maximum 50 de capete, respectiv maximum 90 de capete de vaci din rase de carne şi/sau tineret mascul şi/sau femelă din rase de carne si/sau metişi cu rase de carne, să fie înscrişi în registrul naţional al exploataţiilor şi un lucru important este că producătorii înainte să vină să depună cererea de sprijin la sediul nostru ar trebui să consulte baza de date al medicului veterinar al localităţii respective”, a precizat Corina Dorobanţu, şefa APIA.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here