Cresc salariile medii ale gorjenilor

349

taraUrmătorii trei ani vor fi buni pentru români deoarece va scădea rata şomajului şi vor creşte salariile. Cel puţin asta se arată într-un raport al Comisiei Naţionale de Prognoză.

Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, salariul mediu al românilor va creşte cu aproximativ 13% până în 2014. Astfel, salariu mediu net lunar va ajunge la 1.697 de lei, de la 1.478 lei. În ceea ce priveşte creşterile salariale în bani, Bucureştiul se află pe primul loc, cu o estimare de creştere a salariilor cu 300 de lei în perioada 2011 – 2014. Pe următoarele locuri în clasament cu creşteri salariale se află judeţele Caraş-Severin, Arad, Gorj şi Prahova, cu majorări cuprinse între 278 şi 230 de lei. Pe ultimul loc se află tot judeţul Mureş unde va fi înregistrată o creştere de maxim 108 lei. Aceste estimări demonstrează că judeţul nostru va rămâne prolific în continuare şi nu va reprezenta un loc codaş la salarii pe ţară, evitând astfel să fie declarat judeţ sărac. Conform datelor Comisiei Naţionale de Prognoză, judeţul care va cunoaşte cea mai mare creştere procentuală a salariului mediu în 2014 faţă de nivelul din 2011 va fi Caraş-Severin, cu peste 17%. Pe următoarele locuri se află judeţele Arad, Vrancea, Neamţ şi Harghita cu majorări de până la circa 16%. La polul opus, pe ultimul loc în clasament se află tot judeţul Mureş, acolo unde creşterea estimată este de doar 8%. Potrivit ultimelor informaţii furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj, câştigul salarial mediu net al gorjenilor a scăzut în luna iunie a acestui an cu 0,5% faţă de luna anterioară. Astfel, în iunie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Gorj a fost de 1.964 de lei, iar cel net de 1.416 lei. Pe sectoare de economie, în judeţul nostru, nivelul câştigurilor salariale medii nete a fost de 1.909 lei în industrie şi construcţii (în scădere cu 0,5% faţă de luna anterioară), 1.177 lei în agricultură, silvicultură, piscicultură, servicii anexe (în creştere cu 7,4%), şi 1.012 lei în servicii (în scădere cu 0,1%).

Izabella Plăstoi

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here