Creșă nouă la Motru

2201

Solicitarea depusă de actualul primar, Cosmin Morega, privind realizarea noii creșe din oraș capătă contur. Mai exact, CNI (Compania Națională de Investiții) a scos la licitație această lucrare, pentru luna martie. Practic, investiția cuprinde o clădire nouă cu 40 de locuri, dotată și utilată complet. Municipalitatea a pus la dispoziția CNI toate documentele iar creșa va fi realizată într-o zonă centrală a localității, investiția fiind dotată cu locuri de parcare. Dacă se va găsi constructorul luna viitoare, până la finalul anului construcția poate fi gata, iar de anul școlar viitor spațiul va fi funcțional. Acum, solicitările pentru creșă în oraș sunt foarte mari. La singura creșă din municipiu, cu 20 de locuri, se face cu greu față solicitărilor. Noua creșă va acoperi necesarul de cereri, iar orașul va avea, anual, 60 de locuri de creșă în municipiu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here