Craiovenii, decişi să bată liderul: Trebuie să profităm de acest moment

561

Universitatea Craiova joacă împotriva campioanei CFR Cluj în campionat şi în cupă. Primul meci va avea loc în Liga 1, în Gruia, în această seară de la ora 21.00. Ardelenii vin după două înfrângeri la rând, de când Dan Petrescu a preluat banca tehnică a feroviarilor, dar omologul său, Laurenţiu Reghecampf, ştie că doljenii vor avea de furcă pentru a se întoarce cu un rezultat pozitiv din această deplasare. „Ca orice meci împotriva celor de la CFR, va fi foarte greu pentru noi, jucăm cu echipa campioană, cu o echipă puternică, foarte bine organizată, cu jucători de valoare. Trebuie să profităm de acest moment al lor, ei venind după două meciuri pierdute, şi să luăm punct sau puncte. Cu siguranţă, CFR formează un grup puternic, cu jucători cu calitate individuală foarte bună, cu un antrenor foarte bun. Trebuie să mergem concentraţi, să fim pregătiţi pentru un meci de luptă, un meci cu echipa campioană. În primul rând, ne gândim la noi, pentru că am ratat mult în ultima etapă, cu Sepsi. Fiecare meci e important, prima dată cel de campionat, apoi cel de Cupă, pe care-l vom trata serios. Nu avem jucători cu probleme, trebuie să încercăm să alcătuim cel mai bun 11, nu avem un program încărcat, cu foarte multe meciuri, aşa că nu va fi o problemă pentru jucători”, a declarat Reghecampf. Revenit pe teren în etapa trecută, atacantul Andrei Ivan îşi doreşte o dublă victorie împotriva campioanei. ,,Nu pot să dau din casă, să spun cum vom juca, noi trebuie să mergem la Cluj să luăm cele trei puncte şi vom vedea cum o să le luăm. Ne gândim la asta, să prelungim seria negativă a CFR-ului, trebuie să intrăm cu fruntea sus şi să câştigăm. Sincer să fiu, mi-aş dori să ne impunem în ambele meciuri cu CFR, nu aş da un succes în campionat contra unei eliminări din Cupă. Campionatul este lung, iar în Cupă este vorba de un singur meci. Sper ca în cel mai scurt timp să revenim pe podium, să câştigăm cât mai multe meciuri şi să ne batem la campionat”, a declarat Ivan. Craiova are 13 puncte după primele 8 runde.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here