Craiova vrea să treacă de ,,barajul” lui Săndoi

1389

După trei victorii consecutive în Liga 1, Universitatea Craiova vrea să obțină un nou succes la Ploiești pentru a urca, cel puţin până la meciurile din weekend, pe locul doi în clasament. Adversara formaţiei din Bănie este Chindia Târgovişte, echipă antrenată de fosta glorie a juveţilor, Emil Săndoi. Tehnicianul din Bănie, Laurenţiu Reghecampf, ştie că va avea în faţă o trupă foarte bine organizată, dar în acelaşi timp şi-a avertizat oponenții că Universitatea are multe atuuri. ,,Ne dorim să continuăm pe aceeași linie, să urcăm în clasament, cu o echipă care se apără foarte bine, de aceea avem nevoie de inspirație, ca la ultimul meci. Nu are nicio importanţă că Emil Săndoi ne cunoaşte, toţi antrenorii din Liga I îşi cunosc adversarii, important este să avem același randament şi aceeași seriozitate ca în ultimele partide, să legăm victorii ca să avem mult mai multă încredere. Elvir Koljic va intra la antrenament, Conte are o problemă cronică, nu ştiu dacă va intra, în rest jucătorii sunt bine. Mie îmi place să scot în evidență echipa, nu un singur jucător. Acesta e jobul meu, să-i ţin în priză pe jucători, cred că şi jucătorii au prins gustul victoriilor şi îşi doresc să urcăm în clasament. Meciul cu Chindia va fi diferit faţă de meciurile dinainte, ei au avut prestații foarte bune, se apără organizat, este o echipă agresivă, de aceea trebuie să fim foarte bine pregătiţi, montaţi. Noi, ca echipă, suntem greu de descifrat, suntem bine în toate compartimentele, nu stăm într-un jucător, la fiecare meci apare o surpriză. Aşa am şi discutat cu Mihai Rotaru, să facem echipa să funcţioneze, nu anumiţi jucători. Am găsit o echipă unită, cuminte, am discutat anumite chestii. Unii poate nici nu-şi dau seama de ceea ce încerc să fac. Meciul cu Chindia e cel mai greu, cel mai important, pentru că e următorul. Nu mă interesează în acest moment cine are cele mai mari şanse la titlu”, a declarat Reghecampf. Căpitanul juveților, Nicuşor Bancu, a marcat la ultimul meci, iar stilul ofensiv al echipei îi entuziasmează pe jucători. Cu o victorie, Craiova s-ar apropia la 5 puncte de liderul CFR Cluj. „Ştim că echipa Chindia se apără foarte bine, dar trebuie să avem luciditate şi să marcăm când avem ocazia. Am o relaţie foarte bună cu domnul Săndoi, m-a ajutat foarte mult după accidentare, era antrenorul nostru, îi urez baftă după meciul cu noi. Cred că vom fi şi mai bine din retur, după pauza de iarnă, de fapt. Golul marcat cu Clinceni a fost dedicaţie pentru copilul meu. În trecut am suferit la finalizare, acum am început să marcăm, suntem fericiţi că ne iese şi la meci ce lucrăm la antrenament. Lumea îşi doreşte titlul, noi, la fel, sperăm că va ieşi bine”, a declarat Bancu. Partida de la Ploieşti începe la ora 20.30.

Etapa a XIII-a
Vineri, 22 octombrie
Ora 17.30 FC U Craiova 1948 – Gaz Metan Mediaș
Ora 20.30 Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova
Sâmbătă, 23 octombrie
Ora 15.00 FC Voluntari – FC Argeș
Ora 17.30 CS Mioveni – FC Botoșani
Ora 20.30 FC Dinamo 1948 – FC Rapid 1923
Duminică, 24 octombrie
Ora 20.30 Farul Constanța – FCSB
Luni, 25 octombrie
Ora 17.30 Academica Clinceni – UTA Arad
Ora 20.30 CFR 1907 Cluj – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here