Craiova vrea reluarea campionatului în mai! Clubul a luat pauză până după Paşti

1097

Oficialii Universităţii Craiova au hotărât ca fotbaliştii să intre în vacanţă până pe 21 aprilie. Conducerea clubului nu crede că există şanse ca actualul sezon să fie reluat la finalul lunii, şi le-a dat o pauză mai mare jucătorilor. ,,Clubul Universitatea Craiova a decis să-și suspende activitatea până pe 21 aprilie 2020, dată la care intenționăm să efectuăm un cantonament pentru a pregăti finalul de Play-Off sau noul sezon competițional, în funcție de deciziile ce se vor lua la nivel de organizator de competiție. În funcție de evoluția situației pandemiei de COVID-19, data programată pentru reunire poate suferi modificări în sensul devansării sau amânării acesteia”, se arată într-un comunicat oficial.Conducerea Universităţii a propus reluarea campionatului la jumătatea lunii mai.,,Clubul Universitatea Craiova propune reluarea campionatului începând cu data de 15 mai 2020. Este clar că această criză epidemiologică se află în România abia în faza de început, astfel încât data de 31 martie 2020 propusă pentru reluarea campionatului nu este fezabilă și ne vom trezi într-o succesiune de amânări, fapt ce nu ar permite o organizare riguroasă a activității”, s-a scris pe pagina oficială de facebook a juveţilor.Preşedintele grupării din Bănie, Sorin Cârţu, a venit şi cu o altă propunere: clasamentul final să fie cel de la finalul sezonului regulat.,,Se poate lua clasamentul final din sezonul regulat. Este o idee, nu e rea. Cei care sunt la conducere trebuie să ia decizii. Sigur că vor fi şi nemulţumiri. Important este ce se decide şi la UEFA, cum se vor pronunţa cei de acolo”, a declarat Cârţu. ,,Amânarea până pe data de 15 mai 2020 ar permite acordarea unei minime perioade de odihnă și o organizare profesionistă a activității cluburilor de fotbal. Va trebui să avem o dată de referință realistă, pentru că e posibil ca până atunci mulţi dintre fotbaliști să plece în concediu. Data de 15 mai a fost propusă de Craiova, pentru că ar permite să terminăm play-off-ul la sfârșitul lui iunie. Am avea 7 etape care să se dispute în weekend, și o intermediară. Cel mai rău scenariu, ar fi să reluăm de la începutul lui iunie, dar asta ar însemna să jucăm din două în două zile, adică, miercuri-joi și mai apoi sâmbătă-duminică și atunci acest sistem ne-ar permite să terminăm tot la finalul lui iunie, De ce insistăm să se termine sezonul până la finalul lunii iunie? Pentru că primul tur al cupelor europene este programat pe 7 iulie. Sigur, mai este și varianta ca acest campionat să fie încheiat acum, dar nu cred, pentru că nu este fair-play și nu este în spiritul și litera sportului”, a spus Iustin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here