Craiova s-a calificat în optimi

482

Universitatea Craiova şi-a respectat statutul de deţinătoare a Cupei României şi a reuşit să treacă de primul tur în care a fost implicată în această competiţie. Trupa din Bănie a învins-o, pe teren propriu, pe echipa de ligă secundă Sportul Snagov. Golurile gazdelor au fost marcate de Florin Gardoş (`37) şi Jovan Markovic (`74), aflaţi la primele reuşite în tricoul alb-albastru. În ciuda victoriei, Ştiinţa nu a impresionat, iar antrenorul Devis Mangia a declarat că amfitrionii nu s-au întrebuinţat prea mult în prima parte a meciului. Cu toate acestea, italianul a admis că succesul este unul important. “Am schimbat mulţi jucători, iar ceilalţi au fost la un nivel bun. În prima repriză, atitudinea a fost aşa şi aşa, aceasta a fost problema. În repriza a doua, nu am mai avut probleme. Nu i-am luat de sus pe adversari, felicitări Snagovului, pentru că au jucat bine, dar noi ne-am mişcat şi am alergat mai puţin în prima parte. Nu e o problemă de formă, e o problemă de mental, pentru că, uneori, mai credem că lucrurile sunt rezolvate de la începutul meciului. E bine pentru noi că am marcat din faze fixe, e important. Markovic e un copil, care a intrat foarte bine azi“, a spus tehnicianul. Mangia a mai declarat că nu şi-ar dori o deplasare lungă în turul următor. “Nu contează cu cine o să jucăm, dar îmi doresc să fie o deplasare scurtă. În acea săptămână cred că avem trei meciuri în deplasare: cu Astra, Cupa și Iași. Deci nu sunt deplasări simple. Dar poate jucăm acasă, însă pentru asta trebuie să întâlnim pe CFR Cluj sau FCSB”.

Gardoş a ieşit accidentat
Din nefericire pentru Florin Gardoş, fundaşul central al Craiovei nu a putut să se bucure pe deplin de golul marcat. Acesta a evoluat doar o repriză, fiind înlocuit din cauza unei accidentări. “Contează foarte mult acest gol pentru moralul meu. M-a cam durut, am încasat o lovitură în tendonul lui Ahile și după a început să mi se încarce zona aia și chiar nu mai puteam continua. Mi-aș fi dorit să joc 90 de minute, că nu am mai jucat de mult timp, mi-ar fi prins bine fizic, dar asta e, nu am vrut să mai risc. Nu cred că e nimic grav, dar nu pot să-mi dau seama dacă pot să fiu ok pentru meciul cu CFR“, a precizat Gardoș.

Ilfovenii, impresionaţi de Ştiinţa
La finalul partidei, antrenorul Snagovului, Laszlo Balint, şi-a felicitat jucătorii, dar a recunoscut că o surpriză în fieful Craiovei era puţin probabilă. “Am reușit în multe momente să ne ridicăm la nivelul jocului adversarului din această seară, o formație care din punctul meu de vedere, la ora aceasta, este cea mai în formă din fotbalul românesc. Au o dinamică foarte bună pe fază ofensivă, cu jucători de calitate, care pot face diferența în ultima treime. Cred că am făcut o primă repriză foarte bună, dar, din păcate, aproape de pauză am primit un gol dintr-o fază fixă. Noi am avut două ocazii bune de a marca, dar nu am făcut-o, iar Craiova este genul de echipă care taxează aproape orice greșeală a adversarului. Speram la calificare, am venit și am încercat să scoatem maximum, dar eram și conștienți că e foarte dificil să eliminăm deținătoarea trofeului, mai ales că am văzut cu toții ultimul meci, cel cu Viitorul. Când joci într-o astfel de atmosferă și pe un asemenea stadion simți ce înseamnă fotbalul adevărat”, a afirmat Balint.

Universitatea Craiova – Sportul Snagov: 0-2 (0-1)
Sportul Snagov: An. Marinescu – Vlădoiu (`80, Șerban), Lică, Fl. Ilie, B. Stancu – Ion, Valentin Bărbulescu, Tazouti (`77, Vlad Bărbulescu) – D. Buia, Dănălache (`67, Bortoneanu), Hlistei. Antrenor: Laszlo Balint.
Craiova: L. Popescu – Donkor, Gardoș (`65, Dimitrov), Ferreira – Bărbuț, Cicâldău (`74, Mateiu), Fedele, Bancu – Rocha, Burlacu (`59, Markovic), Mitriță. Antrenor: Devis Mangia.
Au arbitrat: Horia Gabriel Mladinovici – Andrei Constantinescu, Vlad Bârleanu (toţi din Bucureşti).

Rezultate Cupa României:
FC Voluntari – FC Botoșani: 2-1
Csikszereda Miercurea Ciuc – ACS Energeticianul: 2-1
Sportul Snagov – U Craiova 1948 Club Sportiv: 0-2
Politehnica Timișoara – Sepsi: 1-1 (2-4 la penalty-uri)
Dacia Unirea Brăila – Dinamo 1948: 1-3
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here