Craiova nu vrea să mai repete greşelile din 2020

1148

Deian Sorescu, Ante Puljic, Andrei Radu și Juan Camara, toţi de la Dinamo Bucureşti, sunt, potrivit digisport.ro, ţinte pentru Universitatea Craiova. Sorescu şi Camara ar fi dorinţe mai vechi ale patronului Mihai Rotaru, în timp ce Ante Puljic şi Andrei Radu ar putea ajunge în Bănie având în vedere problemele cu banii de la gruparea bucureşteană. Sunt şi mulţi jucători care pot părăsi formaţia lui Corneliu Papură în această iarnă. Este vorba despre Stephane Acka, Alexandru Mateiu, Antoni Ivanov, Alexandru Tudorie şi Mihai Roman, ultimul din cauza problemelor de sănătate. În funcţie de veniri, Universitatea ar putea renunţa şi la Cristi Bărbuţ. La final de an, preşedintele Sorin Cârţu a vorbit despre cele mai mari dezamăgiri ale oltenilor din 2020. Craiova a pierdut campionatul, pe teren propriu, în meciul cu CFR Cluj şi a fost eliminată din Europa de Lokomotivi Tbilisi, în Georgia.,,Nu ne-am gândit nicio secundă că nu vom trece mai departe la meciul cu Tbilisi. Nu trebuie să caut neapărat vinovați. Se mai întâmplă. Victoriile sunt ale conducerii tehnice și ale jucătorilor, iar înfrângerile la fel. Ei au avut în mână tot. A fost un tratament superficial al adversarului, d-aia s-a și întâmplat accidentul ăsta. Noi, după 2-0, am făcut presiune. Dacă s-ar fi terminat măcar egal sau câștigam, n-ar fi mirat pe nimeni, la cum am jucat în ultimele 20 de minute. La meciul cu CFR, cred că i-am tratat cu prea mare respect și cu puțină teamă. Știam ce pot, iar în momentul în care am fost egalați, cam ăla a fost momentul decisiv. Așa a fost și acum cu FCSB, cu gol înainte de repriza a doua. S-a primit golul al doilea foarte ușor după o greșeală a unui anumit jucător. A venit și al treilea gol și cam aia a fost”, a spus Sorin Cârțu. Conducătorul Craiovei spera ca, în play-off, Universitatea să se bazeze din nou pe atacantul bosniac Elvir Koljic.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here