Craiova, în pole-position pentru împrumutul lui Cicâldău

128

Alexandru Cicâldău este aproape de o revenire la Universitatea Craiova. Mai multe echipe din SuperLiga României se bat pe mijlocașul care este sub contract cu Galatasaray Istanbul. Ajuns la 27 de ani, Cicâldău are o cotă de piață de 3 milioane de euro și pretenții financiare pe măsură. De altfel, impresarul său, Giovanni Becali, a recunoscut că există negocieri cu Universitatea Craiova, care este cea mai aproape de a-l convinge pe mijlocaș. Petrolul Ploiești și FCSB sunt alte formații care l-ar dori pe internaționalul român. Ultimul sezon l-a petrecut la Konyaspor. El a mai fost împrumutat și la Ittihad Kalba FC (UAE). Cicâldău se mai află sub contract cu Galatasaray până în iulie 2026.
„Sunt șanse ca Cicâldău să se întoarcă la Craiova, dacă mai pune și Rotaru ceva, dacă mai lasă și Cicâldău din pretenții”, a declarat Giovanni Becali pentru FANATIK.
,,(n.r. Ați auzit varianta Cicâldău la Petrolul?) Am auzit de câteva zile și nu din presa turcă. Vom vedea ce se va întâmpla. Nu este vorba despre ce vrea Craiova sau ce vrea Cicâldău. Dacă sunt aranjamente între proprietarii de la Galatasaray și Petrolul… nu ai cum să intervii. (n.r. Dacă cei de la Galatasaray s-au înțeles cu cei de la Petrolul, jucătorul trebuie să meargă acolo?) Poate să facă asta sau să nu mai joace. Despre asta e vorba. Noi ne dorim. Am făcut și facem eforturi”, a explicat Mihai Rotaru, finanțatorul Craiovei, la FANATIK SUPERLIGA. 38 de selecții are mijlocașul central la naționala României, pentru care a reușit să marcheze și 4 goluri. Cluburile s-ar fi înțeles pentru împrumutul jucătorului. Dacă Cicâldău își dă acordul, mutarea ar putea fi definitivată până la sfârșitul săptămânii.
Pe de altă parte, Mihai Rotaru s-a declarat nemulțumit după ce echipa sa a luat un singur punct din confruntările cu Dinamo și Rapid. Oficialul clubului doljean a anunțat două achiziții chiar după meciul cu giuleștenii. „Trebuie să mai aducem 2 jucători, suntem all-in pentru ei. Un atacant și un mijlocaș central. Meritam mai mult din aceste două meciuri, măcar 3 puncte în plus. Îi aducem până săptămâna viitoare. Nu exclud vânzarea nimănui. Au fost oferte considerabile pentru câțiva jucători, dar nu ne-am despărțit de ei. Însă putem lua decizia să vindem, în cazul în care ar veni anumite oferte”, a declarat Rotaru pentru PrimaSport.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here