Craiova – Farul, de la 20.30. Hagi l-a certat pe Rotaru înainte de meci

759

Universitatea Craiova va da piept cu Farul Constanța în etapa a patra din play-out-ul Superligii la fotbal. Meciul se dispută în această seară, de la ora 20.30, pe Stadionul ,,Ion Oblemenco”. Oltenii au rămas fără Ivaylo Petev, dar vor să termine pe locul 2 campionatul. Interimarul Dragoș Bon este conștient că urmează o partidă foarte dificilă.
,,Suntem în fața unui joc important pentru noi, pentru că vrem să ne consolidăm poziția a doua în clasament. Întâlnim o echipă care are o filozofie bine stabilită și bine structurată. Din punctul meu de vedere, cred că este cel mai dificil joc din punct de vedere tactic. Hagi are o filozofie proprie, pe care și-a implementat-o de la început și are totul bine pus la punct. Noi sperăm să ne ridicăm la așteptările spectatorilor noștri, ale publicului, și să câștigăm cele trei puncte”, a declarat Bon. Alex Mitriță anticipează un duel deschis cu Farul și spune că atmosfera a rămas bună în lotul Științei după ultimele evenimente.
,,Întâlnim un adversar foarte, foarte puternic, cu un joc foarte bun de posesie și un antrenor excepțional. Va fi un meci frumos, cum au fost toate meciurile contra celor de la Farul și sperăm să facem un joc bun și să luăm cele trei puncte. Vreau să intrăm cu atitudine, să avem o mentalitate foarte bună. Venim după două meciuri pierdute și sperăm ca la acest meci să scoatem maximum. Noi ne-am pregătit foarte bine. Important este să dăm totul la antrenamente, iar pe teren să punem în practică ceea ce am pregătit”, a declarat Mitriță.
Antrenorul Farului, Gheorghe Hagi, l-a atacat din nou pe finanțatorul din Bănie, Mihai Rotaru. Principalul de la Constanța a blamat schimbările dese de antrenor de la Universitatea și din fotbalul românesc. „În ultimii 10-15 ani, în România s-a pierdut noțiunea de profesor, de manager. Nu există apreciere. Antrenorii și managerii au cel mai important rol din punct de vedere tehnic ca să producă ce gândesc cei cu bani. Și trebuie să fie competitivi, să fie foarte buni, să fie respectați, trebuie să responsabili. Este un lucru fundamental, dar probabil că așa a ajuns fotbal la noi și mai puțin afară, chiar dacă și acolo se întâmplă anumite lucruri. La noi, antrenorii nu sunt deloc respectați, așa cum se întâmpla înainte. Domn’ profesor, cum se spunea pe vremuri, nu mai există în România. Din păcate, este unul dintre motivele pentru care suntem unde suntem. Este impresia mea generală și nu mă refer la o situație sau un club”, a declarat Hagi. Universitatea Craiova ocupă locul trei, cu 31 de puncte, separată doar de golaveraj de CFR Cluj (locul 2). Farul Constanța este pe locul 5 în Superligă cu 26 de puncte.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here