Crăciun în familie pentru patru deţinuţi

520

Deşi cei 438 de deţinuţi custodiaţi în prezent de Penitenciarul Târgu-Jiu au parte în această perioadă de activităţi specifice Sărbătorilor de iarnă, doar câţiva dintre aceştia au primit învoiri să-şi petreacă Sărbătoarea Crăciunului în sânul familiei.

Crăciunul va fi unul mai fericit pentru familiile a patru deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Târgu-Jiu, care au primit recompense din partea conducerii unităţii, ce constă în învoirea pe o zi pentru data de 25 decembrie, spre a petrece Crăciunul alături de cei dragi. “Patru persoane încarcerate la Penitenciarul Târgu-Jiu au primit învoire să petreacă Crăciunul în familie, respectiv doar ziua de 25 decembrie. Aceste învoiri au fost acordate de membrii Comisiei stabilite la nivelul unităţii, fiind o recompensă pentru deţinuţii cu un bun comportament”, a declarat Lavinia Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu. Conform Legii nr. 254/19 iulie 2013, permisiunea de ieşire din penitenciar reprezintă o recompensă care se acordă acelor deţinuţi care au avut o conduită constant pozitivă şi prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni. Pentru ca deţinuţii să primească recompense, este necesar ca în mod constant să manifeste o atitudine corectă faţă de regulile de ordine interioară, care se concretizează în respectarea disciplinei în cadrul programului zilnic stabilit, respectarea dispoziţiilor cadrelor şi îndeplinirea sarcinilor date de către acestea, respectarea regulilor de igienă şi menţinerea curăţeniei în toate locurile şi în mod permanent, îndeplinirea normelor de muncă sau a sarcinilor gospodăreşti în folosul penitenciarului, participarea activă la activităţile socio-culturale, de instruire sau calificare, folosirea permanentă a unui limbaj cuviincios şi condescendent în relaţiile cu personalul şi ceilalţi condamnaţi.
În afară de cei patru deţinuţi, care au primit învoire pentru a-şi petrece Crăciunul alături de cei dragi, restul celor încarceraţi în unitatea de la Târgu-Jiu, vor primi de Crăciun şi de Revelion un meniu diversificat cu mai multe calorii. În conformitate cu O.M.J. nr. 2713/2001, toţi deţinuţii vor beneficia, de un supliment de hrană care se acordă cu ocazia meselor festive. Suplimentul va fi distribuit în zilele de 25 decembrie, 31 decembrie şi 1 ianuarie. Dacă în zilele non-festive, hrana zilnică a persoanelor încarcerate are o valoare de 2.855 de calorii, cu ocazia zilelor festive cum este Crăciunul şi Revelionul, deţinuţii de la Târgu-Jiu primesc ca supliment şi drepturile de hrană prevăzute de Norma 12 C1 din ordinul mai sus menţionat, care adaugă un aport în meniul zilnic de 925 de calorii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here