CPECA Gorj marchează Ziua Mondială Fără Tutun

455

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), prin organizarea, la nivel naţional, de activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar sau în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă. Anul acesta, Ziua Mondială Fără Tutun, având ca temă ”Tutunul și bolile cardiovasculare”, este dedicată asocierii între consumul tutunului și bolile cardiovasculare, campania propunându-și conștientizarea asupra:

  • legăturii între consumul tutunului și bolile cardiovasculare, incluzând infarctul, care în acest moment reprezintă cauza principală a mortalității;
  • activităților fezabile și măsurilor pe care instituțiile guvernamentale și populația le pot demara pentru a reduce riscul asocierii între consumul de tutun și riscurile asupra sănătății inimii.

La nivelul județului Gorj, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj, împreună cu partenerii locali, desfășoară următoarele activități:
– acțiuni de petrecere a timpului liber, prin organizarea de competiții sportive (meciuri de fotbal și handbal) în rândul elevilor de la Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” Târgu Jiu;
– acțiuni de informare – educare – comunicare, în parteneriat cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj, la Școala Gimnazială Bumbești- Pițic și  Colegiul  Tehnic nr. 2 Târgu Jiu;
– acțiuni de informare – educare – comunicare, în parteneriat cu reprezentanții Poliției Municipiului Târgu Jiu, Inspectoratului Județean de Jandarmi ,,Tudor Vladimirescu” Gorj și Poliției Locale Târgu Jiu privind cadrul legislativ în domeniu în rândul tinerilor prezenți în unitățile de alimentație publică din Municipiul Târgu Jiu;
– acțiuni de informare – educare – comunicare, , în parteneriat cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj, la Complexul de Îngrijire și  Asistență Bătrâni  Suseni com .Dobrița   județul Gorj

–  acțiuni de informare – educare – comunicare, în parteneriat cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj și asistentele medicale  comunitare  din cadrul DPP Târgu Jiu în rândul persoanelor  prezente în Parcul Central din Mun. Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here