Aflat împreună cu soţia şi muza sa, Marinela Niţu, pe litoral, fostul lider sindical Miron Cozma a ieşit din nou în evidenţă, după ce a avut o altercaţie cu jandarmii.
Ex-Luceafărul Huilei a vrut să vorbească la portavoce şi să protesteze împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe motiv că duminică nu fusese lăsat să depună o coroană de flori la Monumentul Marinarului Necunoscut. Alături de el a fost şi un lider al revoluţionarilor din Constanţa, pe care jandarmii l-au luat mai mult pe sus pentru a-i închide gura, Cozma spunându-le oamenilor legii să nu se comporte ca într-o dictatură. Jandarmii au explicat însă că ei trebuiau să asigure liniştea şi ordinea la o manifestare pe care o aveau autorizată, protestul lui Cozma şi al amicului său fiind unul neautorizat. Fostul sindicalist a fost îndepărtat din mulţime, iar reprezentantul revoluţionarilor a ajuns la spital după ce a leşinat.
Gelu Ionescu