COVID-19: Primarul Romanescu, în teren, alături de persoanele vulnerabile

1259

După ce în cursul zilei de marți a anunțat că a fost pus la dispoziția persoanelor vulnerabile din municipiul Târgu-Jiu, cu precădere a vârstnicilor de peste 65 de ani, un număr de telefon special în vederea transmiterii solicitărilor, de ieri, Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu, s-a implicat direct în ajutorarea acestei categorii de persoane.

,,Începând de mâine, mă voi implica direct în acțiunea prin care ajutăm persoanele vulnerabile (în vârstă de peste 65 de ani, care nu au aparținători sau alt ajutor). Echipat corespunzător, voi merge la Centrul de Asistență Socială pentru Bătrâni Magnolia, acolo unde mă voi alătura angajaților Primăriei Municipiului Târgu-Jiu desemnați pentru această activitate. Persoanele vulnerabile ne pot solicita sprijinul sunând la numărul de telefon 0253.238.054. Fac un apel către toți cetățenii municipiului Târgu-Jiu, și mai ales către persoanele vârstnice, să respecte măsurile decise de autorități și să rămână în casă. Este momentul să dăm dovadă de responsabilitate. Doar așa putem trece mai ușor peste această situație dificilă”, anunța în cursul serii de marți, pe pagina sa de Facebook, edilul municipiului Târgu-Jiu. Precizăm faptul că, persoanele vulnerabile din municipiul Târgu-Jiu, cu precădere cele cu vârsta de peste 65 de ani, pot solicita sprijinul Primăriei pentru achiziționarea produselor alimentare, de igienă sau a medicamentelor, apelând, în acest sens, numărul: 0253.238.054. Cetățenii menționați vor suporta integral costul achizițiilor. Solicitările se primesc conform următorului program: Luni: 08.00 – 16.00; Marți: 08.00 – 17.00; Miercuri: 08.00 – 16.00; Joi: 08.00 – 17.00; Vineri: 08.00 – 14.00.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.