COVID-19: Măsuri noi și program modificat la Evidența Persoanelor Târgu-Jiu

1911

În contextul aplicării măsurilor preventive de combatere a răspândirii infecției cu coronavirus, precum și a faptului că Direcția Publică Comunitară Locală de Evidență a Persoanelor (DPCLEP) Târgu-Jiu se confruntă cu un număr sporit de solicitanți, începând de astăzi a fost instituit un plan de măsuri.

Astfel, în perioada 16 – 31 martie 2020 vor fi luate următoarele măsuri: igienizarea planificată cu dezinfectanți a suprafețelor comune, a birourilor etc; efectuarea măsurilor de dezinfecție în timpul și după programul de lucru cu publicul; intensificarea campaniei de informare a cetățenilor cu privire la accesul la serviciile DPCLEP Târgu-Jiu; diminuarea fluxului de persoane ce se prezintă simultan la sediu; recomandarea cetățenilor de a se prezenta la sediul instituției doar în cazurile de urgență;
În conformitate cu prezentul plan de măsuri activitatea de lucru cu publicul la nivelul direcției se va desfășura astfel: accesul cetățenilor în sediul instituției va fi admis numai în programul cu publicul afișat; numărul solicitanților aflați la ghișeele instituției în același timp va fi limitat la maxim 6 persoane; zona de așteptare va fi în exteriorul clădirii, în aer liber; cetățenii vor urma indicațiile stricte ale personalului care asigură paza și ale funcționarilor serviciilor; activitățile de audiențe vor fi suspendate în perioada 12 – 31 martie 2020. Activitățile de comunicare vor fi desfășurate exclusiv prin corespondență sau e-mail.
În perioada 16 – 31 martie 2020 activitățile de lucru cu publicul ale direcției se vor reduce la două zile, respectiv marți și joi după următorul interval: marți – 9.00-12.00:(primiri documente), 14.00-15.30 (eliberări documente); joi – 15.00-18.00 (primiri documente), 10.00 – 12.30 (eliberări documente). În această perioadă se vor primi și soluționa doar următoarele tipuri de solicitări: naștere – înregistrare nou-născuți de la maternitatea Târgu-Jiu; căsătorii – primiri documente și oficieri; decese – zilnic între orele 10.00 – 12.00; cereri pentru eliberarea actului de identitate pentru cetățenii care nu dețin act de identitate în termenul de valabilitate sau expiră până la finalul lunii, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon: 0371/502422 – zilnic în intervalul orar 9.00 – 11.00. Fac excepție persoanele care pot justifica, cu documente, eliberarea actului de identitate sau înscrierea vizei de reședință pentru alte situații decât cele anterior menționate. În funcție de evoluția situației la nivel național măsurile prezentului plan pot fi prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Soțul este în Germania și pe 14 aprilie i s-a expirat cartea de identitate. Neavând cum sa vina din cauza problemelor cu virusul, ce poate sa facă sau în cât timp poate sa îl schimbe. O sa vina cu prima ocazie când se da drumul sa treacă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here