Starea de urgență din țară aduce multiple repercusiuni și la Gorj! Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a suspendat de luni, 16 martie, activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear, iar perioada de tratament în curs pentru pensionarii înscrişi a fost întreruptă cu 3 zile mai devreme.
Anunțul a fost făcut, luni după-amiază, de către conducerea Casei Județene de Pensii (CJP) Gorj: ,,Vă comunicăm faptul că activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear este suspendată pe perioada stării de urgență. Data reluării activității de acordare de bilete va fi comunicată ulterior. Biletele care au fost eliberate vor fi anulate, inclusiv în aplicația SPA, urmând ca beneficiarii să solicite restituirea integrală a contribuției. Beneficiarii biletelor anulate vor putea beneficia de un nou bilet de tratament în anul curent dacă vor depune o nouă cerere și vor solicita o altă perioadă. Noile cereri pentru acordarea biletelor de tratament balnear se vor putea depune pe email sau prin poștă”.
,,În această perioadă, după suspendarea înscrierilor pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi pentru bilete de tratament în bazele gestionate de Casa Naţională de Pensii Publice prin TBRCM, am fost de acord cu decizia întreruperii, cu 3 zile înainte, a perioadei de tratament a seriei în curs. Doresc să nu punem sănătatea pensionarilor în situaţie de risc, mai ales dacă nu putem asigura condiţiile de prevenţie/distanţă socială cerute de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Pensionarii reprezintă una dintre categoriile cele mai vulnerabile, în eventualitatea contractării virusului”, a scris și ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook. Totodată, decizia de suspendare a eliberării biletelor de tratament este anunțată și print-un comunicat al Ministerului Muncii: ,,Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), preocupată de starea de sănătate a beneficiarilor săi în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează şi îl gestionează. Această măsură va fi valabilă pe perioada stării de urgenţă. Măsura a fost impusă de hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19, prin care au fost aprobate recomandările ,,Grupului de analiză’’ ce vizează şi ,,restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spaţii închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc şi cazinouri”, precum şi de starea de urgenţă decretată luni, 16.03.2020”, se precizează în comunicatul citat.
Izabella Molnar