Cote în scădere

522

Evoluţiile Pandurilor din 2014 au avut ca efect scăderi ale cotelor jucătorilor din lotul echipei gorjene, asta după ce ele explodaseră în 2013, an de excepţie pentru Pandurii, an încununat cu un titlu de vicecampioană şi cu o participare în grupele Europa League, acolo unde echipa şi jucătorii au avut parte de o foarte bună expunere la nivel internaţional.
“Jucătorii noştri au avut o cotă, un CV impresionant, după ce au evoluat în grupele Europa League, dar din momentul în care echipa a intrat în lupta pentru evitarea retrogradării, a venit şi reculul. Cotele au scăzut, la fel şi ofertele. Acum sunt destul de puţine”, recunoaşte preşedintele Eugen Pîrvulescu situaţia cotelor jucătorilor de la Pandurii, cote care însă dau uşoare semne de creştere la finalul anului 2014 după ce ele au fost chiar mai scăzute în lunile septembrie şi octombrie. Faţă de luna septembrie a anului trecut, doar cotele a opt jucători se află pe un trend ascendent aceştia fiind Pleaşcă, Elton, Nistor, Buleică, Răduţ, Predescu, Shalaj şi Mihai Roman, ultimul fiind cel mai curtat jucător din lotul Pandurilor, Paul Anton având cea mai bună cotă, de 1,1 milioane de euro, mult mai mică însă decât cea pe care o înregistra în decembrie 2013, când transfermark punea un preţ de 1,9 milioane de euro pe capul căpitanului pandur.
Chiar dacă s-a vorbit mult despre transferul lui Mihai Roman în Ghencea, deocamdată nu s-a făcut nimic concret în acest sens, spune Eugen Pîrvulescu: “În legătură cu Mihai Roman nu este nimic. Steaua nu a mai dat nici un semn. Am vorbit cu Vali Argăseală înainte de sărbători și atât. Au fost sărbătorile, mai toată lumea a fost în vacanță”, a declarat preşedintele gorjenilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here