Costoiu azi la Ministerul Finanţelor pentru ca UCB să preia Staţiunea Pomicolă

217

Universitatea “Constantin Brâncuşi”(UCB) din Târgu-Jiu va prelua, în perioada următoare, staţiunea pomicolă din localitate, dar fără datoriile istorice în valoare de circa 3 milioane lei, a declarat, sâmbătă la Târgu-Jiu, ministrul Cercetării Ştiinţifice, Mihnea Costoiu. Acesta se va afla azi la Ministerul Finaţelor Publice pentru a avea discuţia finală privind transferul staţiunii la UCB. Nu este însă singurul proiect în care Costoiu s-a remarcat, acesta asigurând UCB 100 de noi locuri bugetate în anul universitar viitor pentru studenţii care vor să urmeze una dintre specializările tehnice ale instituţiei de învăţământ superior.

Costoiu a afirmat, la finalul săptămânii trecute, la Prefectura Gorj că s-a implicat personal în respectiva acţiune, urmând ca în această săptămână să aibă loc discuţiile finale între ministerul pe care îl reprezintă, Ministerul Finanţelor şi ANAF privind mecanismul de preluare a staţiunii pomicole de către UCB, fără a prelua însă şi datoriile istorice. “M-am angajat şi suntem în procedura finală, marţi vom avea discuţia finală la Ministerul Finanţelor Publice privind transferul staţiunii pomicole de la ASAS (Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice – n.r.) la Universitate pentru a putea prelua această staţiune fără datoriile istorice care nu sunt ale universităţii. Am convenit cu ministrul Finanţelor şi preşedintele ANAF mecanismul prin care să putem face această preluare, fără preluarea datoriilor, pentru că există un potenţial foarte bun în zona agricolă, staţiunea de cercetare este una cu rezultate foarte bune atât pe planul de creştere a competitivităţii economice, cât şi pe programele de la Ministerul Agriculturii există şansa finanţării. În programul de reconversie pomicolă, staţiunea va avea un loc special”, a spus Mihnea Costoiu.

Proiecte de peste 66 de milioane de lei
Costoiu a adăugat că Universitatea din Târgu-Jiu a reuşit să depună şi să câştige o serie întreagă de proiecte benefice pentru zonă, derulând în prezent proiecte de peste 66 milioane lei. Totodată, în urma solicitării venite din partea conducerii UCB, ministrul a aprobat suplimentarea numărului locurilor pentru programele de licenţă pentru anul şcolar în curs. “Proiectele în care UCB este implicată sunt în valoare de peste 66 milioane lei, dintre care aproape 13 milioane lei sunt din fonduri proprii şi după ce am schimbat mecanismele de aplicare, sunt proiecte care implică participarea a circa trei mii de studenţi ai Universităţii şi cadre didactice. (…) UCB a solicitat un număr suplimentar de locuri, având în vedere că aceste locuri au potenţial de dezvoltare către zona minieră şi energetică în special, am decis suplimentarea pentru programele de licenţă pentru anul 2014-2015, astfel că mai mulţi tineri care nu au resurse financiare să poată să urmeze studiile de licenţă la universitate”, a încheiat Mihnea Costoiu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here