În Gorjeanul de luni 13 August 2012, am citit şi răscitit două materiale publicate de juristul Nicu Gâtan şi de profesorul Vasile Gogonea, referitor la personalitatea lui nea Costică Mazilu, primul director al Şcolii medii Tg-Cărbuneşti. Ca foşti elevi ai renumitului liceu au cunoscut foarte bine activitatea lui nea Costică.
Din cele relatate de ziaristul, jurist Nicu Gîtan, mi-am dat seama, spre marea ruşine, că ar exista în Tg-Cărbuneşti persoane care ar nega întreaga activitate cât şi competenţa profesională a directorului meu. Ca fost profesor al acestui liceu cunosc amănunţit activitatea renumitului Costică Mazilu şi am tot dreptul să răspund defăimătorilor, care, probabil nici nu existau pe atunci. Acum, la 80 de ani, mă întorc la clipele frumoase de odinioară „când eram profesor la Tg-Cărbuneşti. Era anul 1958. Am absolvit învăţământul superior şi am făcut practica pedagogică la două mari licee din Bucureşti “Liceul Central” şi “Liceul Gh. Lazăr”. Am fost repartizat în învăţământ la noul liceu din Tg-Cărbuneşti împreună cu mai mulţi colegi de diferite specialităţi, începători în ale învăţământului. Încă nu se terminase finisajul şcolii: peste tot era moloz, geamuri, cărămizi, ţiglă spartă, cofraje, scânduri. Atât eu cât şi noii mei colegi am rămas deziluzionaţi. De unde am plecat şi unde am ajuns! În mijlocul muncitorilor am zărit un om mic de statură dar plinuţ, îmbrăcat într-un halat albastru, muncind de zor şi îndemnându-i şi pe ceilalţi să grăbească lucrările că începea noul an şcolar şi scoala generală se transformase în liceu, iar elevii trebuiau primiţi în cele mai bune condiţii. Mi-am dat seama că în mijlocul muncitorilor este unul din conducere. Era noul nostru director, Constantin Mazilu. Am fost primiţi cu multă căldură şi permanent s-a preocupat ca noi să găsim locuinţă, să avem unde lua masa, ajutându-ne atât material cât şi financiar. Duminica ne invita la masă la dumnealui, unde sora din Cărbuneşti-Sat era chemată să ne gătească. Avea o casă micuţă cu câteva camere în care era curăţenie ca-ntro farmacie. Cu toate că nu era nici dumnealui căsătorit avea în curte tot ce-i trebuie unui bun gospodar. Casa lui era ca şi casa noastră. Comportamentul faţă de noi, grija ce ne-o purta ca să avem tot ce ne trebuie a făcut ca încetul cu încetul să uităm de unde am venit şi să ne simţim ca o familie. Nea Costică s-a preocupat nu numai de noi ci şi de elevii care nu aveau unde lua masa şi unde dormi. Cu chiu cu vai a găsit o casă particulară în care a organizat două dormitoare şi o micuţă cantină unde serveau masa şi contra cost ne-a aprobat şi nouă, noii veniţi, să luăm masa acolo. Nea Costică s-a preocupat permanent de crearea bazei materiale a acestui liceu nou înfiinţat. A organizat laboratoare,ateliere, baza sportivă (curtea liceului), a încercat şi a reuşit să doteze şcoala cu tot ce trebuie pentru desfăşurarea învăţământului la nivelul cerut. Pentru dumnealui şcoala era propria familie. De dimineaţa până seara, în fiecare zi, caută să realizeze ceva pentru profesori, pentru elevi, pentru şcoală. Ca profesor era desăvârşit, conştient că succesul în munca instructiv-educativă depinde în mare măsură de profesor, de competenţa şi dragostea lui pentru profesia aleasă. Nimic nu poate avea o influenţă mai mare asupra elevilor decât profesorul. Ştia că misiunea profesorului era înaltă, nobilă, că profesorul e primul care transmite generaţiilor tinere valorile culturale ale generaţiilor trecute, le îndruma paşii în domeniul ştiinţelor şi se preocupa de formarea personalităţii lor. Directorul nostru a căutat pe cât posibil să ne demonstreze că principala noastră funcţie este de “ a preda “, de a transmite cunoştinţe şi a îndruma activitatea elevilor, de a forma priceperi şi deprinderi. În scopul perfecţionării noastre ne ţinea “lecţii deschise” în care folosea diverse metode pentru îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, ne-am dat seama că de la dumnealui aveam ce învăţa şi noi tinerii profesori cât şi elevii. În orice situaţie lecţiile dumnealui erau de înaltă ţinută, exemple demne de urmat. De la domnul director am învăţat că trebuie să avem dragoste de profesie, dragoste faţă de elevi, optimism pedagogic, fermitatea voinţei, stăpânirea de sine şi răbdarea, tactul pedagogic pentru a ajunge la măiestria pedagogică. Ca director şi ca profesor cu mai multă vechime în învăţământ era principalul factor în îndrumarea muncii în şcoală, care se referă nu numai la activitatea didactică ci şi la celelalte aspecte ale muncii în şcoală şi în afara ei. A exercitat o îndrumare permanentă a tuturor factorilor care participă la procesul instructiv educativ. Îndrumarea care ne era dată era urmată şi de control. Acestea erau întotdeauna însoţite de stimularea şi îmbunătăţirea activităţii. Să nu se uite că nea Costică era demn de urmat. Cărbuneştenii îl iubeau, îl respectau, se ridicau în picioare când trecea el, iar noi ne simţeam mândri că aveam un asemenea director, atât de respectat de consăteni. Eu, ca profesor, director şi inspector şcolar, Dumitru Ciocârlie ca profesor, director şi şef al învăţământului gorjean, Marioara Neda inspector şef al municipiului Piteşti, în activitatea noastră la clasă şi în munca de îndrumare şi control, am pus în practică cele învăţate de la primul nostru director, profesorul emerit Costică Mazilu. Şi acum, se găseşte un neică nimeni să minimalizeze activitatea unui om cu înalte calităţi morale şi intelectuale. E dureros. Am aflat că primarul Cărbuneştiului este fiul lui nea Costică. Nu-l cunosc, nu l-am văzut şi n-am vorbit cu dumnealui, dar m-am bucurat foarte mult. Domnule primar, să fiţi mândru că aţi avut un asemenea tată, trup şi suflet pentru dezvoltarea învăţământului din Tg-Cărbuneşti. Să fiţi mândru pentru că tatăl dv. a fost un profesor de înaltă ţinută şi un adevărat îndrumător al cadrelor tinere şi care a contribuit foarte mult la culturalizarea cărbuneştenilor. Doresc să aveţi aceleaşi succese în munca pe care le-a avut şi directorul meu, tatăl dv., pentru că sunt convins că “din stejar, stejar răsare”.
Profesor pensionar Jean Popescu
