Miercuri, 6 septembrie 2023, m-am întâlnit la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu cu prilejul lansării celui de-al doilea volum de poezie „ai vreme să vorbim?”, al poetei Ana-Maria Păunescu, cu prietenul Ion (Jean) Țîrlea, un pasionat scormonitor al trecutului istoric al județului Gorj.
La finalul evenimentului am stat puțin de vorbă despre activitatea noastră cotidiană. Am rămas plăcut surprins să aflu că a reușit să se lămurească cine era preotul militar prezent în câteva fotografii ale Regimentului 18 Gorj imortalizate în 1902 cu ocazia realizării unui album al armatei române.
„După ani de zile am descoperit încă o fotografie, la Paris, în care apare același preot alături de o grupă de mici dorobanți. Deși m-a încântat candoarea acestui instantaneu, din păcate nu mi-a adus niciun indiciu care să mă ajute la identificarea personajului amintit, ba din contră, a sporit și mai tare misterul” s-a destăinuit Jan. „Această nebuloasă în ceea ce privește identitatea importantei fețe bisericești avea să se risipească recent când pe una din crucile aflate în cimitirul ortodox al orașului (Cimitirul Municipal Târgu Jiu – n.r.) de pe strada Narciselor, cu mari emoții, l-am identificat fără niciun fel de dubiu, ca fiind una și aceeași persoană, cu preotul Costache Popescu. Dincolo de fizionomie care ne arată că e vorba de aceeași persoană putem vedea și o altă dovadă inedită și anume că în toate aceste fotografii, pe toiagul ce-l poartă se află înfășurat un dragon, dragonul fiind un accesoriu ce era purtat la săbiile de paradă ale militarilor, fapt care se poate observa cu ușurință în una din imagini dacă o să priviți cu atenție săbiile ofițerilor. Este ușor de înțeles că prin acest obicei de a purta un dragon înfășurat după toiag Costache Popescu își afișa cu mândrie calitatea de preot militar. De-a lungul carierei sale a fost decorat cu Ordinul Coroana României, medalia Serviciu Credincios și medalia «40 de ani de domnie a regelui Carol I», în 1906. Costache Popescu s-a născut în 1855 și a murit în 1922 la 67 de ani. Din păcate nu am putut să aflu mai multe date despre el și neavând suficient timp la dispoziție pentru a scormoni ițele acestui subiect”, mi-a povestit Ion Țîrlea.
Cu această ocazie, lansăm cititorilor, solicitarea de a ne da mai multe indicii despre viața și cariera lui Costache Popescu, preot militar al Regimentului 18 Gorj.
Referitor la organizația „Micii Dorobanți”, ea a fost înființată în anul 1905 de Gheorghe Moceanu, considerat primul profesor român de gimnastică, scrimă și dansuri populare, promotor al educației fizice în România și căpitanul Ioan Chirițescu, din Regimentul 4 Ilfov No.21, și avea ca scop dezvoltarea fizică a tineretului, pregătirea sa militară și trezirea conștiinței naționale la români de la vârste fragede. Din Manualul Micului Dorobanț, realizat de C. St. Justin și tipărit la Stabilimentul de Arte Grafice Albert Bayer – București în anul 1905 aflăm că inițiatorul acestui demers a dorit «să învețe pe român, ca de mic copil să știe să țină o pușcă în mână, să crească mânuind-o, și să-și formeze astfel educația, încât la epoca intrării în armată el să fie cu trupul și cu sufletul un oștean deosebit». Lucrarea era pentru “uzul claselor primare, urbane si rurale” și cuprindea zicători, proverbe și poeme patriotice în versuri. Din presa vremii aflăm că: „După multe cheltuieli și străduințe, la parada de 10 Mai 1905, prin fata regelui Carol I a defilat o ceată de copilași îmbrăcați în tradiționalul costum al vechiului dorobanț, viteazul și neîntrecutul dorobanț care a luptat la Grivița, Plevna, Opanez și Smârdan”.
Câteva date referitoare la activitatea „Micilor Dorobanți” din Gorj apar și în presa vremii din 15 iulie 1907 din care aflăm că „În escursiunea ce au făcut cu automobilul, principele Ferdinand, prințesa Maria și prințul Carol, s-au oprit la mănăstirea Tismana (Gorj) 2 ore”. După întâmpinarea alaiului de către maimarii bisericii Micii dorobanți din elevii școalei Tismana și Pocruia au dat onorurile cuvenite”.
Gigi Bușe – UZPR Gorj-Mehedinți