Cosmin Popescu, în audienţă la secretarul de stat Gherghina pentru exproprieri

492

Şeful juriştilor de la Divizia Minieră a Complexului Energetic Oltenia(CEO), Cosmin Popescu, a fost luni în audienţă la secretarul de stat în cadrul Ministerului Finanţelor, Gheorghe Gherghina, pentru a clarifica problema exproprierilor care paralizează carierele CEO. A fost însoţit de directorul de Investiţii al Diviziei Miniere, ambii încercând să discute cu ministrul secretar de stat modalităţile deblocării banilor CEO pentru expropriaţii care împiedică extinderea lucrărilor.

“Situaţia de la Jilţ este cea mai gravă, dar în acelaşi registru de gravitate pot ajunge foarte repede două din cele mai bune cariere, Tismana şi Roşia. Sunt la fel de afectate de exproprieri. La Jilţ este cel mai spectaculos în sensul că domnul respectiv cere suma cea mai mare, însă sume care nu pot fi acceptate sunt cerute şi la alte cariere”, a explicat, luni, Laurenţiu Ciurel, managerul CEO care a anunţat existenţa, pe site-ul Ministerului de Finanţe, a prototipului de Hotărâre de Guvern legat de exproprieri. “Există pe site deja prototipul de hotărâre de Guvern de expropriere pe 255 pentru Jilţ Sud. Jilţ-ul Nord este la Finanţe, a fost semnat, o să apară şi el, Roşia la fel. Jilţ Nord este cel cu probleme.. Dacă însă problema exproprierilor se va rezolva, deşi este foarte complicat, sperăm însă să se rezolve foarte repede, deoarece foarte multă lume nu numai din CEO, ci şi din mediul politic se ocupă de treaba asta, se vor debloca culoarele pe exproprieri. Acum expropriatorul, conform legii, este Ministerul de Finanţe, prin Statul român. Ministerul Finanţelor nu este capitalizat să facă plăţile astea, noi avem banii, dar nu îi putem da”, a completat Ciurel.

Hectarul de teren se vrea vândut cu 10 miliarde de lei vechi
În acest context, Ciurel a anunţat şi că juristul-şef, Cosmin Popescu, se afla la ora respectivă la Bucureşti, pentru discuţii cu Gherghina. “Avem şeful juriştilor de la SNLO împreună cu şeful de Investiţii, la ora asta(n.r. luni ora 13.00), la domnul secretar de stat Gherghina, pentru găsirea unor soluţii de deblocare a acestor bani. În momentul când deblocarea va fi făcută, aţi văzut preţul de pe site, în jur de 6000 de euro hectarul, adică 260 de milioane de lei vechi, faţă de cererile pe hectar situate între 2-10 miliarde, atunci lucrurile vor intra probabil într-o turnură normală”, a menţionat directorul CEO.

“Insula” din Jilţ, achiziţionată
Cu toate acestea s-a bătut palma pentru o expropriere importantă, la Jilţ, o bucată de teren, o adevărată “insulă” în mijlocul carierei, fiind achiziţionată. “La Jilţ astăzi (n.r. luni) am făcut un pas extraordinar. Am reuşit să deblocăm o cantitate de masă minieră de peste 600 de mii de tone, în urma unor tratative cu un alt expropriat, nu cu domnul Drăgotoiu, aşa că ne mai dă o gură de aer această deblocare, pentru o lună şi jumătate două. Dar, în perioada asta nu se poate debloca hotărârea de Guvern de care am spus deoarece ea trebuie să stea după aprobarea celor şase ministere avizatoare, pe site în dezbatere publică, o lună de zile, apoi să ajungă în şedinţă de Guvern ca să fie aprobată. Părerea mea că abia în decembrie, dacă lucrurile merg cursiv, se va clarifica şi problema exproprierilor”, a conchis managerul CEO.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.