Adeseori au fost semnalate cu îngrijorare tarele României capitaliste, tot mai mult dependenţa de Occident şi deopotrivă aservită companiilor, dar mai ales instituţiilor finan ciare străine, ceea ce aveau să determine în timp şi nenumărate motive de nemulţumire în rândul marii majorităţi a populaţiei, încorsetată nu doar de întunericul trecutului, ci şi de nedreptăţile evidente ale prezentului. Sau mai exact, ce au însemnat “realizările” obţinute în toţi aceşti 26 de ani de aşa-zisă libertate în România decât; devastarea economiei şi o devalizare naţională cvasi-totală, iar de aici şomaj şi sărăcie cât cuprinde, mai cu seamă în provinciile extracarpatice.
După cum la fel de gravă este înstrăinarea şi criza demografică profundă, cu localităţi întregi depopulate, îmbătrânite şi pe cale de dispariţie din peisajul habitatului nostru, degradarea accelerată a mediului natural, în special prin defrişarea criminală a pădurilor, exploatarea fără noimă a resurselor de materii prime de către societăţile şi companiile străine (prin privatizări frauduloase) şi epuizarea acestora, în vreme ce unităţile economice cu capital autohton, românesc, sunt decapitate sistematic de către DNA (pentru cine şi ce interese?). Nu în ultimul rând, este vorba de o profundă criză de moralitate şi de identitate în România, fiind grav afectate siguranţa naţională, unitatea, suveranitatea şi independenţa noastră-de ţară şi neam. Şi pentru că tot se fac şi se operează cu statistici, se fac bilanţuri şi sondaje de către tot felul de instituţii-zise abilitate, de aici şi de aiurea, atunci să încercăm şi noi a desluşi măcar câteva dintre gravele motive ce îşi pun amprenta pe vremurile grele pe care le trăim, acestea însemnând marea corupţie, incompetenţa autorităţilor, lipsa de educaţie şi mentalul adesea”primitiv” în care ne încăpăţânăm a ne bălăcari şi care nu pot duce la altceva decât la prăbuşirea noastră ca naţiune. Pentru că toate aceste flageluri au dus nu doar la neajunsurile noastre de zi cu zi, ci în toată această perioadă nefastă, a fost sistematic devalizată avuţia naţională, aici găsind şi principala cauză pentru care o ducem rău.
Mai concret, de corupţie este legată însăşi coordonarea şi guvernarea României, a principalelor ei sectoare de activitate şi toate laolaltă, deoarece nimic nu se face corect, cinstit, cu voinţă şi bună-credinţă: în Parlament, la Preşedinţie, la guvern şi prefecturi, la primării, consiliile locale şi alte instituţii ale statului român din teritoriu, etc. Cu atât mai mult cu cât întâlneşti pe acolo tot felul de personaje nepotrivite fişei postului, mai degrabă incompetente, ba mai rău pungaşi de ”clasă”, care îşi fac treaba după deviza: ”fiecare pentru el şi scapă cine poate”, adică ai spatele asigurat de cei ce manevrează politica de cadre din respectiva instituţie. Apoi, încă sunt destui naivi care au rămas adepţii ”omului providenţial”, al acelui conducător care cu bagheta lui magică poate duce ”boborul” spre cărările luminate, în realitate purtăm de un sfert de veac povara matrapazlâcurilor şi evident al neajunsurilor provocate de regimurile lor politice; Iliescu-Roman-Văcăroiu, Băsescu-Boc-M.R.Ungureanu şi mai nou cel păstorit acum de către Imperatorul Klaus Wernner Iohannis, care dincolo de incompetenţa, au ”reuşit cu mânie capitalistă” să facă pe timpul mandatelor lor mult rău românilor. Altfel spus, au fost şi sunt până la urmă nu doar proaste modele pentru cetăţeanul de rând, ci chiar “artizani” în luarea unor decizii în obţinerea puterii prin mită, păcăleli, cumetrii de gaşcă şi alianţe nepotrivite (Traian Băsescu este de departe marele campion al soluţiilor imorale şi ilegale) guvernarea ţării, vizând pentru unii dintre ei, mai degrabă trădarea interesului naţional. În acelaşi timp s-au făcut preş, au jucat şi joacă doar rolul de papagali în faţa mai marilor de pe la Înalta Poartă euro-transatlantică devenind astfel şi principalii frânari în mersul înainte, decent şi corect al României. Iar legat de acest lucru, intervine aici cea de-a doua mare frână, în dezvoltarea şi progresul României, mai exact regresul major al sistemului de învăţământ, la toate nivelurile, unde bâjbâielile de legi şi de reforme ale şcolii româneşti, atât faţă de oportunităţile şi tradiţiile noastre de educaţie şi cultură, cât şi faţă de noile precepte ale lumii moderne, fac să întârzie nejustificat proiectarea şi implementarea unei strategii naţionale pe acest prioritar domeniu de activitate. În schimb se continuă a se improviza şi acţiona în sistem rigid, conjunctural şi superficial, asistând la un proces de acumulări perisabile şi mediocre în pregătirea elevilor şi studenţilor, lipsite de valoare, de trebuinţe profesionale, tehnice şi practice, evident şi de o orientare flexibilă spre piaţa muncii. În plus, bântuie tot mai mult în şcoli flagelul neşcolarizării şi analfabetismului, iar calitatea actului de predare-învăţare lasă la rândul său de dorit în multe unităţi de învăţământ, unul dintre motive fiind ineficienţa programului de pregătire şi perfecţionare continuă a personalului didactic, gândit şi derulat mai degrabă formal, prin inspectoratele şcolare. Pe de altă parte, se constată şi o rupere a echilibrului dintre sat şi oraş, nu doar în privinţa calităţii procesului de învăţământ, ci şi a faptului că, urbanul nu mai vine cu preocupări în întâmpinarea valorilor noastre tradiţionale, în vreme ce şcoala de la sate, prin natura împrejurărilor actuale, se pare că nu mai poate ţine pasul cu realizările, dar mai ales cu cerinţele timpului pe care-l trăim. De altfel, avem a constata cu tristeţe că asistăm deja la o degradare a vieţii spirituale româneşti, o renunţare vădită la portul, tradiţiile şi obiceiurile noastre strămoşeşti, în schimb “importăm” masiv şi introducem în comunităţile noastre cosmopolitismul şi extravaganţa, cu toatele lor proaste şi nocive modele de comportament din lumea occidentală, zică-se şi civilizată. Cât despre contra-măsuri în educaţia tinerilor, mai trebuie subliniat cu îngrijorare şi dezinteresul la toate nivelele şi chiar o disipare a voinţei şi răspunderii factorilor abilitaţi-de decizie şi execuţie în a reface, reconstitui, preţui şi promova în comunităţile locale, dar nu numai, valorile şi autenticitatea tradiţiilor şi obiceiurilor noastre româneşti. Dar acceptăm fără vreo remuşcare fragmentarea spirituală, non-valorică a societăţii, iar individualismul cade şi el pradă, nefăcând altceva decât să îmbrăţişeze superficialitatea instrumentelor electronice, puse cu atâta uşurinţă la îndemâna, în special a copiilor şi tinerilor, doar pentru a înlocui plictisul cotidian, din păcate, în detrimentul mişcării fizice şi sportului în aer liber.
Dar, cum mai spuneam, nu doar aceste tare ale societăţii noastre au sortit României a rămâne mereu în urma ţărilor avansate şi civilizate. Numai că lipsa de educaţie şi cultura atrage ca un magnet şi alte elemente extrem de păguboase, printre care mentalul colectiv retrograd şi individualismul imoral şi pervers, care dincolo de declanşarea, bunăoară, a actelor de corupţie şi antisociale, fac posibilă şi decriptarea altor piedici în calea dezvoltării ţării noastre. Iar aici ar trebui să subliniem şi lipsa de informaţii corecte, inclusiv de cultură politică pentru o importantă parte dintre cetăţenii României, motiv pentru care de fiecare dată balanţa electorală avea să se încline exact în direcţiile nepotrivite. În plus, nu ne ferim să spunem lucrurilor pe nume până la capăt, câtă vreme voturile românilor continuă să fie manipulate, furate şi adeseori ignorate, fie de cei din interior prin “servicii” şi celelalte instituţii de forţă, dar şi de către cei din “afară, care au tot interesul să aibă şi pe meleagurile noastre mioritice “principi” şi politruci “credincioşi” şi loiali pe la Înalta Poartă. Şi se prea poate ca şi alte naţiuni să fi trecut prin astfel de momente şi stări nefericite, de aceea la rându-ne, ar trebui să ţinem aminte şi să luăm de la alţii doar acele modele genetice sănătoase, singurele în măsură să expulzeze răul din ţară, iar cangrena încă vindecabilă la noi, să nu afecteze până la urmă întregul sistem românesc. În primul rând să aruncăm pe cât posibil corupţia în lanţuri, pentru care Justiţia să “nu aibă mamă, să nu aibă tată”, iar prin educaţie- segment important pentru depăşirea tarelor trecutului şi prezentului, deopotrivă şi spre deschiderea căilor mai luminoase ale viitorului, şcoala şi protagoniştii ei să aibă dorinţa şi putinţa că, în lumea către care tindem a ne împlini ca ţară şi neam, să asigure prin menirea şi valorile sale, în primul rând tinerei generaţii suportul fundamental atât de necesar cunoaşterii şi însuşirii valorilor morale, pârghie de bază şi creatoare a fiecărei naţiuni ce se respectă şi doreşte să se îndrepte spre binele comun.
Apoi mai este ceva, depinzând până la urmă de perpetua învoire a electoratului, adică să terminăm odată cu circul acesta murdar de pe scena politicii româneşti, unde o serie de palavragii, fără nici o trudă şi fără răspundere în faţa oamenilor, nu fac altceva decât să ne tulbure minţile, doar pentru a parveni ei cu orice preţ, de a ne fura, a mitui, a înşela şi a delapida ţara, în numele aşa-zişilor ”aleşi ai neamului”. Şi avem din păcate atâtea exemple de “jmecherii” şi ticăloşii încât e foarte greu a mai suporta asemenea găşti-zise partide şi indivizi fără scrupule, parveniţi în politică şi viaţa publică, dar nu numai, tocmai datorită naivităţii şi credulităţii celor care le-au dat mai mereu votul, din 1990 încoace. Şi iată ce s-a ales de România- ţară încă fără o busolă adevărată, dar la mâna unor, hoţi şi şmenari- cocalari căpătuiţi pe spinarea noastră, de vreme ce, cum se vede treaba nici o oprelişte nu le stă în cale, intrându-le în obişnuinţă să încalce cum vor legea, adeseori având păzitori chiar pe unii la fel de ticăloşi din sistemul Onoratei noastre Justiţii.
Şi pentru că se apropie alte alegeri, iată că asistăm iaraşi la aceleaşi vânzoleli politice greţoase, personal având convingerea că nici de această dată lucrurile în România nu se vor schimba în bine, dibuind de pe acum relaţia dintre cauză şi efect, motiv pentru care o schimbare în bine, cu adevărat spectaculoasă, va depinde tot de electorat, evident dacă va reuşi să aleagă cu “mintea românului de pe urmă”. Altfel la ce ne-ar mai folosi votul, dând iarăşi mandate unor partide şi persoane ce fac şi desfac în ţara asta numai pentru interesele lor meschine, ţinând pe mai departe România fără un certificat de garanţie şi o şansă de mai bine pentru viitorul nostru comun.
Vasile Irod
