Corturi militare în sprijinul medicilor din Târgu-Jiu

3656

Autoritățile județene au început de miercuri noaptea amplasarea de corturi militare în apropierea intrărilor în secțiile Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. La Unitatea de Primire Urgențe întregul tronson din strada Tudor Vladimirescu a fost blocat, inclusiv parcarea din zonă fiind eliberată de polițiștii locali. Cortul ridicat aici va fi folosit pentru triajul epidemiologic al pacienților, ce vor veni la spital în situația în care problemele generate de coronavirus vor fi și mai mari decât acum. „Acolo va fi triajul pentru că vrem să evităm ca o persoană infectată să vină în UPU pentru că într-o astfel de situație ar trebui să întrerupem activitatea. Medicii și asistenții ar fi puși în pericol și în aceste condiții am preferat, pe modelul luat din alte țări, să facem triajul în afara unității medicale. Se montează cort și la spitalul 700, iar de luni vin primele două din cele cinci containere pe care le-am comandat pentru celelalte spitale din județ”, a explicat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu. Precizările sale vin în contextul în care nu mai departe de 60 de km de Târgu-Jiu, la Petroșani, o pacientă bolnavă de COVID 19 s-a plimbat zile în șir prin UPU și spital, dar și prin oraș, până să fie diagnosticată și transferată la Timișoara.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.