Corpul de Control din MAI și MS – verificări la Târgu-Jiu

2086

Autoritățile județene au avut de dat explicații pe parcursul întregului weekend în privința modului în care au gestionat criza generată de depistarea la Prigoria a primului român confirmat cu coronavirus. Între timp bărbatul de 25 de ani este aproape de externare, dar acest lucru contează mai puțin acum, atât timp cât evoluția stării sale de sănătate este bună. Șefii diverselor instituții subordonate Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne au fost luați la întrebări de reprezentanții Corpului de Control trimiși aici. Și ministrul Sănătății, dar și cel de Interne au trimis la Târgu-Jiu Corpul de Control pentru a afla cum s-au comportat autoritățile în gestionarea cazului de la Prigoria. Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Jandarmeria, Poliția Județeană, Prefectura, dar și Serviciul Județean de Ambulanță și Direcția de Sănătate Publică au trebuit să prezinte rapoarte peste rapoarte pentru ca inspectorii veniți de la București să poată formula concluzii.

Cei de la MAI au venit încă de vineri seara la Târgu-Jiu, iar sâmbătă au ajuns și cei de la Sănătate, la scurt timp după ce ministrul o demisese în videoconferință pe șefa Direcției de Sănătate Publică Gorj, Carmen Ivanov, pe numele căreia s-a mai deschis și un dosar penal pentru neglijență în serviciu. Ministrul s-a înfuriat pe raportările făcute de DSP Gorj, care nu coincideau cu cele ale celorlalte instituții, dar și pe faptul că Ivanov a raportat mereu că nimeni nu este în carantină, șefii de la București fiind convinși că persoanele care ar fi trebuit să fie măcar izolate la domiciliu umblă libere pe stradă. În realitate, în județ erau sâmbătă 314 persoane izolate la domiciliu, inclusiv cei cinci membri ai familiei „pacientului numărul 1”, dar confuzia de termeni a generat scandalul care a dus la demiterea lui Ivanov. Raportările DSP au fost luate la puricat de Corpul de Control, la Ambulanță fiind un alt scandal pe care inspectorii au trebuit să îl verifice. Directorul medical Dan Vâlceanu a aflat că la momentul declanșării crizei coronavirusului un echipaj medical nu a vrut să meargă în teren pentru a intra în contact cu potențiale persoane infectate, atunci neștiindu-se că toți cei testați vor avea rezultate negative. Echipajul de la Ambulanță a fost înlocuit cu unul de la SMURD, lucru care l-a deranjat inclusiv pe secretarul de stat Raed Arafat, care a avut și o poziție publică pe această temă.
Cele două anchete de la sfârșitul săptămânii au pornit de la raportările inexacte ale DSP Gorj, lucru pe care instituția însă nu l-a recunoscut. Purtătorul de cuvânt Elena Pițian a menționat că de abia după ce vor fi cunoscute concluziile controalelor „vom putea spune și noi cu certitudine ce s-a întâmplat și unde a fost această greșeală de raportare”. Între timp, de vineri seara, a fost suplimentat numărul medicilor epidemiologi implicați în gestionarea situației de la Prigoria, Târgu-Jiu, Bâlteni și Drăguțești. Prin ordin al ministrului Sănătății au fost detașați medici din alte județe la Târgu-Jiu, DSP Gorj având doar un singur astfel de specialist, care în această perioadă a fost suprasolicitat din cauza numărului mare de persoane de la care au trebuit prelevate probe. „Încă dinainte de a fi schimbată fosta conducere s-a cerut ajutor Ministerului Sănătății pentru că la nivelul DSP Gorj avem un singur epidemiolog. E un singur medic, care a stat și a desfășurat singur non stop toată această muncă și anchetă epidemiologică. A lucrat la sediul DSP Gorj împreună cu colegii și asistentele. A avut nevoie de ajutor și am cerut ajutorul la Ministerul Sănătății. Prin ordin de ministru au fost numite acum 4 persoane care au venit să ne ajute în ancheta epidemiologică. Va fi continuată ancheta epidemiologică, nu se va relua. Practic, dumnealor ne vor ajuta și în ceea ce îi privește pe noii veniți din zonele de risc. Mai pot fi descoperite persoane care au intrat în contact cu persoanele confirmate. Ne ajută să fim mai lucizi în a face anchetele pentru că e greu să faci ancheta de unul singur și să faci față atâtor ore de efort și să cauți răspunsuri la toate întrebările pe care le primești”, a explicat Pițian.
Pe parcursul săptămânii trecute la nivelul județului fuseseră izolate la domiciliu nu mai puțin de 314 persoane. Acestea vor rămâne acasă timp de două săptămâni, autoritățile locale asigurându-le hrană și cele necesare traiului în toată această perioadă.
Gelu Ionescu

Narcis Stoian, noul director al DSP Gorj
Narcis Stoian, consilier superior în cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj, a fost numit, vineri, director al DSP. Postul a devenit vacant, după ce Carmen Ivanov a fost destituită din funcție. Stoian este membru al PMP Gorj și o perioadă a fost consilierul parlamentarului Scarlat Iriza, acum PSD, pe atunci senatorul fiind la ALDE. Stoian are susținerea PMP Gorj, iar ordinul de numire în funcție a noului director a fost transmis instituției din Târgu-Jiu după ora 18.00.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.