Corpul de Control al CJAS Gorj a imputat 124.378 de lei de la furnizorii de servicii medicale

650

În urma verificărilor efectuate de Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, în trimestrul III, furnizorilor de servicii medicale din judeţul nostru li s-au imputat 124.378 de lei. În această perioadă, au fost realizate 33 de controale, 27 dintre ele fiind tematice.

Lunar, Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj efectuează verificări la furnizorii de servicii medicale din judeţul nostru. Pe parcursul trimestrului III al anului 2016 au fost efectuate 33 de controale, 27 dintre ele fiind tematice. În această perioadă, au fost imputate sume importante de bani de la spitale, dar și de la medicii de familie.
Sumele imputate au ajuns la 124.378 de lei. La medicii de familie au fost efectuate 18 controale și s-au imputat 10.358 de lei. La spitale s-au făcut cinci controale, imputându-se 108.853 de lei.
Tot în trimestrul III, CJAS Gorj a recuperat 80.415 de lei, sume ce fuseseră imputate în acest an.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here