Cornescu reactivează Eurojob şi cere Directoratului CEO control urgent la Minprest

331

Preşedintele Eurojob, Ion Cornescu, a scos, ieri, din conservare asociaţia în care a activat pe vremea când era şomer chiar şi actualul manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. După o pauză de aproape trei ani de zile, Eurojob cere astfel, în numele angajaţilor Minprest, încetarea ,,abuzurilor” la adresa salariaţilor unităţii. ,,Pornind de la repetate sesizări ale salariatilor S.C. Minprest Serv S.A. Rovinari despre deprinderi ale conducerii societăţii de nesocotire a normelor de legislaţie a muncii şi utilizarea abuzivă a resurselor unităţii, în realizarea obiectivelor sale, Asociaţia „Eurojob” solicită public încetarea acestor practici. Observând că, prin intermediul S.C. Minprest Serv S.A. Rovinari, se scurg, pe cale ocolitoare şi fără transparenţă, resurse financiare ale Complexului Energetic Oltenia(clientul care asigură prin contracte dedicate cvasitotalitatea veniturilor S.C. Minprest) cerem Directoratului să dispună verificarea – prin structurile sale de control – a modului în care sunt cheltuiţi banii, cel puţin pentru consumul de combustibil şi utilizarea parcului auto. Pentru transparenţă, considerăm că rezultatul verificărilor trebuie publicat”, transmite Cornescu, prin intermediul unui comunicat de presă. Contactat telefonic, directorul Minprest, Gabriel Giorgi nu a fost de găsit pentru a comenta solicitarea publică a Eurojob, condus de fostul său subordonat. De altfel, cei de la „Eurojob” susţin că monitorizează continuu, asemenea derapaje, atât în societaţi comerciale cu capital de stat cât, şi în instituţii ale statului, intervenind pentru curmarea practicilor nelegale. ,,Pe calea intervenţiei voluntare accesorii vom sprijini salariaţii care acţionează pentru apărarea drepturilor lor în litigii cu angajatorii”, a transmis Cornescu.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here