Motto: ,,Copilăria lui creștea spre viață, ca zborul unei ciocârlii spre soare…” – (Ionel Teodoreanu)
Ana este studentă. La Medicină. Fetița cu codițe și ochi mari rămasă în fotografia alb-negru din trecut, liceana subțire și timidă, de mai ieri, aspiră astăzi la o profesie solicitantă care implică, alături de devoțiune, și iubirea de oameni. Ana e conștiincioasă și sârguincioasă. Perfecționistă, ar cataloga-o unii. Nu își iartă nimic. Totul trebuie să fie la superlativ. E sesiunea de examene și studenta noastră tocește de zor. În casă, un apartament mic, dar confortabil, nu se aude nici musca. Părinții îi respectă programul. Și truda. Și determinarea. Ana e chinuită de durerea de cap. Până la liceu inexistentă, cefaleea i-a devenit tovarăș al zilelor și nopților, nealungată în totalitate nici de cafea. Suspinând, lua încă o gură. A doua cafea pe ziua de azi … Ce-i lipsea? Nu avea probleme de sănătate, știa, pentru că își făcea analizele cu regularitate … Era greu să înveți în condițiile astea … Să fie de vină stresul? … Cu ochii pe geam, privirea îi fu prinsă de talazul alb unduind al rufelor proaspăt spălate în bătaia vântului … Îi veniră în minte florile de măr din gradina bunicilor … De când nu mai trecuse pe la ei? De prea multă vreme … Altă dată, abia aștepta să ajungă … Cu hotărârea luată, se ridică, răsturnând scaunul … Își înștiință părinții că va sta la bunici câteva zile … Zâmbi, imaginându-și încântarea bătrânilor: o iubeau nespus! Încropi la repezeala bagajul: puține haine, doldora de tratate …
Bunicii, printr-un noroc, nu locuiau prea departe…la o zvârlitură de băț, cum îi plăcea bunicului să spună … Ajunseră relativ repede … Așa cum anticipase, se bucurară mult! Bunica – chinuită mereu de dureri de articulații, îi spuse – în mai multe rânduri, că abia așteaptă să fie tratată de nepoțica ei … După ce surpriza revederii și veștii că-și vor găzdui un timp nepoata se estompă, după ce curiozitatea vecinilor se potoli: ,,A venit Ana – nepoata lui Grigore”… părinții plecară. Ana intră în camera ei, păstrata de bunicu’ așa cum o știa dintotdeauna … Amintirile copilăriei dădură buzna, unele după altele, asemeni copiilor pe tobogan…
…………
În dimineața zilei ce urmă, își rostui tratatele mari și grele … Începu să citească cu atenție, având cursurile în față, făcând din când în când adnotări … subliniind legături, asemănări și diferențe … schițând, pentru a ,,vedea” ceea ce citea… Bunicul intră aducându-i un pahar cu lapte cald … ce gust extraordinar avea! Mai târziu, aroma inconfundabilă a tartei cu mere o învălui … înghiți în sec … ușa se deschise și bunica îi puse pe masă o farfurie pe care fuseseră clădite generos bucăți de tartă … Mulțumi, toată un zâmbet! În cameră plutea miros de măr copt cu zahăr și încă un miros, aromat, nemaiîntâlnit … Munci fără preget ore în șir … După-amiază, ieși în grădină … își ajută bunicul la reparatul gardului și bunica la curățatul unui strat de flori … Noaptea dormi neîntoarsă … Așa trecură zilele… Dimineața o dăruia studiului, după-amiaza muncilor în gospodărie, curte și grădină … seara asculta povești de pe când bunicul era de vârsta ei, ca și unele de demult, pe când era doar o copilă … Se simțea Lizuca, în căsuța minunată a bunicilor ei…
Învățatul mergea nesperat de bine, informațiile se înșiruiau cu precizie, acumulându-se aproape fără efort, făcea legături între noțiuni, simțea că știe, că înțelege totul și … minune, durerea aceea de cap dispăruse undeva, numai ea știa unde! Stătu la bunici mult mai mult decât se așteptase și se bucură de fiecare minut petrecut alături de ei … Părăsi casa bunicilor cu mare regret, cu bagajele încărcate de bunătăți …
…….
Ziua examenului aduse tuturor studenților emoții și stări amestecate … ,,Am avut îngrozitor de mult de învățat; ai reușit, Ana, să parcurgi totul?”, o întrebă Tincuța, colega și buna ei prietenă încă de pe când erau la grădiniță … ,,Fetelor, am încurcat-o…“, murmura Daniel, … nu am reușit să citesc totul … voi ați învățat mereu, mai ales tu, Ana, eu am cam îngrășat purcelușul … că despre porc , nici vorbă … dacă îmi pică ceva din ceea ce nu am citit … să vezi ce întoarce tata foaia.. nici nu vreau să mă gândesc … “
,,Mă, voi mai știți ceva? Că mie mi se pare că nu mai știu nimic”, bombăni Andreea, îngrijorată, și începu în șoaptă să-și rememoreze cele învățate, cu ochii când în tavan, când pe curs … Ana îi privi pe toți, ca printr-o fereastră … intra zâmbind în sala de examen … obținu nota maximă …
,,Cum ai reușit? Spune-ne și nouă”… o întrebară colegii la ieșirea din sala … ,,Simplu”, le răspunse Ana cu un surâs … Muncă intelectuală susținută, în alternanță cu muncă fizică – într-un peisaj de poveste – mâncare gustoasă, amintiri și povești depănate pe-ndelete, oameni dragi și aromă de … rozmarin”… ,,Rozmarin?” … și la întrebarea lor aflară ceea ce bunicii știau demult … că rozmarinul are nu numai utilizare culinară, ci și aromatică, el contribuind la îmbunătățirea capacității de concentrare și a memoriei…
Vestea susținerii cu brio a sesiunii aduse zâmbetul și bucuria în sufletele unor părinți și bunici iubitori …
,,Ana noastră s-a schimbat de la ultima vizită la bunici … e tot mai responsabilă, tot mai implicată … Altădată, doar învățatul conta pentru ea, acum își face timp pentru multe altele”, constată mama într-o seară …
,,Fetița noastră a crescut… nu mai e o fetiță, deși mereu va fi copil pentru noi”, zâmbi aducerii aminte tata…
……
Suntem copii, din momentul venirii noastre pe lume, și rămânem copii – în relația cu părinții și bunicii noștri, ca și atunci când ne raportăm la trecut sau la cele mai ascunse speranțe ale noastre … Diferența o face atitudinea: unii se bucură de fărâma de copilărie, încercând să augmenteze sentimentul, în timp ce alții încearcă să convingă – fără a reuși – că s-au născut bătrâni … Și totuși, e suficientă iubirea, grija și deschiderea către un om, pentru ca stropul de copilărie să-și facă loc către suprafața și omul acela să înflorească, să privească și să se raporteze la lumea înconjurătoare cu sinceritatea și dăruirea unui copil, pentru că, nu-i așa?, ,,Copilăria e inima tuturor vârstelor.” (Lucian Blaga).
Doina Pînișoară Dafincescu
