Un băiat de 7 ani a ajuns, azi-noapte, la spital, după ce a fost lovit de o maşină, pe o trecere de pietoni din Târgu-Jiu. Acesta era însoțit de bunica lui. „Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Traian, din municipiu, a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, din direcția străzii Constantin Brâncuși către Griviței, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat un minor de 7 ani, din orașul Târgu-Cărbunești, care traversa regulamentar strada prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător, acesta fiind însoţit de bunica sa. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.