Copil de 3 ani, lovit de maşină

333

Un băieţel în vârstă de 3 ani, lăsat nesupravegheat, a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa strada. Din fericire, copilul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Miercuri după-amiază, Poliţia oraşului Novaci a fost sesizată prin SNUAU 112 de o tânără de 27 ani, din comuna Baia de Fier, despre faptul că a fost implicată într-un accident rutier soldat cu victime pe raza localităţii de domiciliu. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului a rezultat faptul că T.E., în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Baia de Fier, a accidentat un minor în vârstă de 3 ani, din aceeaşi localitate, care a traversat partea carosabilă fără a fi supravegheat de un adult. Victima nu a necesitat îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunţat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here