Copiii premianţi ai Gorjului – Mălina Diaconescu îmbină gimnastica cu gătitul

502

malina diaconescuS-a înscris la cursurile de cunoaşterea mediului şi de gimnastică aerobică din cadrul Palatului Copiilor Târgu Jiu de şase ani. Acum, Mălina Diaconescu are 11 ani şi e pasionată de design,

vrând să facă cât mai multe activităţi în timpul său liber.

Mălina Diaconescu a trecut în clasa a V-a şi peste câteva zile va da nas în nas cu profesorii şi va trebui să lupte mai mult pentru a ocupa în continuare locul I la sfârşit de an şcolar. Părinţii au decis s-o înscrie la Palatul Copiilor încă de când avea 5 ani deoarece au observat că are înclinaţii artistice. „Cu trupa de la gimnastică n-am urcat decât o singură dată pe o scenă pentru realizarea unui exerciţiu”, ne-a declarat tânăra. Târgujianca însă, a obţinut la cunoaşterea mediului locul al III-lea la un concurs la Huedin, un prim loc la „Pe fir de baladă”, şi a fost participantă la un concurs feminin la Săcelu.
O mare dorinţă a fetei ar fi ca părinţii să-i dăruiască o surioară, deoarece este singurul copil din casă, iar toată atenţia părinţilor se concentrează asupra sa. „Părinţii mei îmi sunt cei mai buni prieteni. Mama mă mai ceartă câteodată pentru că uit să fac curăţenie în camera mea, dar în general avem o relaţie excelentă”, a completat Mălina.
E colecţionară de vederi
De ceva timp încoace, Mălina Diaconescu este o colecţionară înrăită de şerveţele şi vederi. Astfel, la ultima categorie, aceasta posedă peste 200 de vederi, din diverse state ale lumii. „Am câteva şi din SUA, trimise de verişorii mei care locuiesc acolo. De asemenea, posed vederi şi din Franţa, Spania, Germania şi multe alte ţări”. Deşi n-a fost niciodată în străinătate, fata pare că îşi imaginează cum arată marile oraşe ale lumii datorită colecţiei de vederi. Cealaltă colecţie a sa este de şerveţele, neavând decât 150, însă speră să le înmulţească în scurt timp.
Mălinei îi place să meargă în vacanţe la mare şi la ţară. La ţară deoarece iubeşte natura şi simplitatea, iar la mare pentru că adoră să înoate. Instructor de înot i-a fost chiar tatăl ei în urmă cu doi ani, când i-a dat prima lecţie.
În timpul liber care îi rămâne, târgujianca adoră să stea alături de mama ei în bucătărie şi s-o ajute la gătit. Specialităţile ei sunt dulciurile. De asemenea, pentru că-i place statutul de gospodină, fata s-ar vedea practicând în viitor meseria de bucătar sau de designer vestimentar. Asta, dacă nu apare vreo altă pasiune în anii următori, căci mai are timp…
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here