Copiii Motrului pot reprezenta un judeţ întreg

443

severinP1110469În municipiul Motru a existat o dată o Casă de Cultură, construită în acest scop şi dotată cu toate utilităţile necesare desfăşurării unui act cultural. Cu timpul, Casa de Cultură a devenit obiectiv sindical şi, cu toate că actuala administraţie a acestui locaş de cultură are o bună relaţie cu autorităţile locale, cultura se frânge undeva la mijloc.

S-a ajuns până acolo încât copiii sunt instruiţi fie în săli de clase, fie în cele mai diverse locuri, cu sprijinul unor anonimi inimoşi, atât de îndrăgostiţi de rădăcina adevărată a tradiţiilor noastre naţionale şi a celor moderne încât unii dintre ei fac acest lucru gratis, fără vreo remuneraţie din partea cuiva. Cel mai mare beneficiu al acestor oameni excepţionali este recunoştinţa celor care au învăţat fie primii paşi de dans popular, fie primii paşi de dans modern. Şi dacă nu ar fi fost severinP1110511emisiunea televizată „Dansez pentru tine”, probabil că aş fi găsit un alt ton pentru o activitate pe care 90% din populaţie nici nu o ia în discuţie.

Cu toate acestea, copiii noştri pot deveni frumoşi dacă au o dezvoltare armonioasă, iar dansurile sunt una dintre puţinele metode ale realizării unui asemenea deziderat, pentru că dansul nu cere numai atenţie, cere şi agilitate, cere şi frumuseţe, cere şi expresie luminată a feţei, iar grimasele dispar după săptămâni şi luni de exerciţiu. Acolo copiii noştri învaţă să fie răbdători, să fie perspicace, să se acomodeze cu orice mişcare a colegului de echipă, să se armonizeze astfel încât fiecare spectacol să fie frumos. Cultura frumosului, a tradiţiei şi a dansului i-a adus pe copiii de la Şcoala generală nr. 1, coordonaţi de tandemul Felicia Bejenaru (coordonator SNAC) – Melania Pop (coregraf), care au integrat, conform strategiei SNAC, şi copiii de la Centrul de plasament nr. 3 coordonaţi de Căpăstraru Loredana, într-o situaţie deosebită, aceea de a fi premiaţi la faza naţională a concursului „Împreună pentru viitor”, desfăşurată în municipiul Drobeta Turnu Severin. Aceştia au luat premiul al III-lea la secţiunea de dans modern, pentru că participanţii de la centrul de plasament au fost integri, neavând nici o dizabilitate; altfel ar fi putut să fie de aur.

Un alt experiment desfăşurat în acelaşi timp dar cu alţi protagonişti, cei de la Colegiul Tehnic Motru coordonaţi de tandemul Niculina Chiţulescu (coordonator SNAC) – Petre Pistol (coregraf) şi copiii de la Centrul de plasament nr. 2 „Mărgăritarelor” coordonaţi de d-na Bălan Victoria a adus tot un premiu III, la secţiunea de dans tradiţional, pe aceleaşi considerente.

Trebuie să mai fac o remarcă – la aceste performanţe şi-au adus contribuţia următorii: directorii şcolilor, Eduard Pârvulescu de la Şc. gen. nr. 1 şi Booveanu Elena de la C.T. Motru; Mircea Ardeiu, Gheorghe Alpredi şi Enescu Alexandru, care au asigurat transportul copiilor la Tr. Severin, precum şi reprezentantul Casei de Cultură, Nicolae Bălan. Copiilor li s-au oferit, pe lângă bucuria concursului, o vizită la Mănăstirea Sfânta Ana şi o plimbare cu vaporaşul pe Dunăre; trebuie să recunoaştem, destul de puţin pentru efortul lor, pentru că la concurs au fost formaţii din şase judeţe, unele dintre ele chiar foarte bine susţinute material.

Constantin Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.