Copiii adoptabili, din ce în ce mai puțini în județul Gorj

769

Chiar dacă în ultima perioadă a crescut numărul familiilor care înaintează cereri către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj în vederea adoptării copiilor instituționalizați, în prezent cererea este mai mare decât oferta.

,,Avem 37 de familii care sunt atestate pentru adopție și avem, la ora actuală, în evidențe un număr de 4 copii declarați adoptabili fiind vorba despre o fetiță și trei băieței. Anul trecut au fost adoptați 15 copii și 13 au fost declarați adoptabili”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj, Minodora Sucea.
Potrivit legislației în vigoare, criteriul definitoriu pentru clasificarea adopţiei în România îl reprezintă reşedinţa obişnuită. Legea din ţara noastră menţionează faptul că adopţia internă este adopţia în care atât adoptatorul, cât şi adoptatul au reşedinţa obişnuită în România. În cazul adopţiei internaţionale, aceasta este adopţia în care persoana care adoptă şi copilul ce urmează să fie adoptat au reşedinţa obişnuită în state diferite, iar, în urma încuviinţării înfierii, copilul urmează să aibă aceeaşi reşedinţă cu cea a adoptatorului. Cei care pot adopta sunt fie familiile, fie persoanele singure (care nu sunt căsătorite, dar care obţin acordul de a înfia). Persoanele care au prioritate la adopţia copilului sunt, în primul rând, rudele acestuia până la gradul IV. În al doilea rând, au prioritate tutorele, asistentul maternal profesionist, persoana/familia de plasament sau alte persoane care au convieţuit împreună cu copilul o perioadă de minimum şase luni şi faţă de care micuţul manifestă ataşament. În al treilea rând, pot adopta persoanele care au înfiat ulterior fraţi ai copilului.
Pe lista categoriilor celor care nu pot adopta copii se regăsesc: persoanele care au fost condamnate definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri; persoanele ai căror copii beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care sunt decăzute din drepturile părinteşti; persoanele care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic sau au handicap mintal.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here