Controverse pe tema PNDL. Cosmin Popescu: „Ar fi o gravă eroare”

1221

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, reacționează după ce USR a anunțat că Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) ar trebui desființat, considerându-l „pușculița partidelor”. Șeful CJ Gorj susține că prin acest important proiect au fost finanțate, în județ, sute de proiecte de investiții.
„Opoziția susține că Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) ar trebui desființat. Eu spun că ar fi o gravă eroare. Și-au întrebat propriii primari dacă aceștia își doresc desființarea acestui Program? România are nevoie de dezvoltare, iar fondurile europene nu sunt suficiente pentru dezvoltarea țării și aici vorbim, în special, de mediul rural”, a precizat Cosmin Popescu.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Gorj, prin PNDL s-au alocat bani tuturor primarilor din județ, indiferent de culoarea politică. Numai prin PNDL II, în Gorj au fost accesate circa 200 de proiecte, în valoare totală de aproape 700 de milioane de lei.
„Prin PNDL II nu a fost vreun primar care să nu primească măcar un proiect. Pentru exercițiul financiar din 2020-2021, România are nevoie de încă un program național de dezvoltare locală care să aibă ca elemente esențiale apa, canalizarea, gazele și infrastructura rutieră, acolo unde fondurile europene nu vor putea acoperi finanțarea. Trebuie să finalizăm toate drumurile județene pe care, din fonduri proprii, nu le putem acoperi, astfel încât să avem o infrastructură modernă în tot județul. Iată de ce este obligatoriu să continuăm cu acest program”, a mai punctat șeful Consiliului Județean Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here